catcher in the rye

***

Se intampla destule chestii aiurea in jurul meu. Sunt confuz, plictisit, sictirit... Mi-e sila de voi. Nu mai pot sa va suport. Am ajuns in punctul in care deja nu imi mai pasa ce se intampla cu viata mea, nu mai conteaza ce viitor o sa am. Vreau sa scap de toata lumea si sa ma refugiez intr-un loc numai al meu, unde sa-mi traiesc visele si sa-mi implinesc toate fanteziile.

Pentru inceput, ma apropii de toti oamenii de care mi-e sila si incerc sa leg o conversatie cat de cat inteligenta cu ei. Incep cu o replica subtirica, ceva de genul “Maricel, pustiule...spune-mi povestea vietii tale”. Maricel se uita mirat la mine si ma intreaba ce am. Conversatia inteligenta a derivat deja in cacat scos pe gura cu un debit mai mare decat canalele care refuleaza prin oras. Gata. Plec. Ma despart de Maricel si de toti oamenii pe care ii cunosteam. Ma duc intr-un loc care-mi place, intr-un loc in care vreau sa fiu.

Descopar cu stupoare ca locul ma deprima si mai mult. Nu suport sa-l vad pangarit de toti ratatii... Ei nu merita sa imparta lumea cu mine. Nu-mi gasesc locul. Nu apartin nicaieri. Urmeaza sa am o cadere psihica, dupa care sa fiu dus intr-un loc unde sa aiba cineva grija de mine. Daca as avea un frate mai mare care lucreaza la Hollywood ar veni si el sa ma viziteze intr-o masina scumpa si cu o blonda buna da’ proasta in bot.

***

Povestea asta nu e adevarata. E inspirata din fapte adevarate. Si dintr-o carte. Si dintr-un sentiment.

Dar ideea e ca eu, desi pana la un anumit punct ma identific cu personajul principal, reactionez diferit. Optimismul meu ma face sa ignor toate situatiile penibile, depresive, idioate, dubioase, periculoase si asa mai departe.

Situatii cum ar fi faptul ca prea-impotentul prof de franca umple catalogul de 4,5 si 6. Dar nu la materia lui, ci le pune la engleza. (Adica n-am fost in stare sa leg trei vorbe la franca, dar am luat 5 la engleza.) Gege man, dai dovada de intelect si virilitate. Esti idolul meu, esti un model demn de urmat, esti un fel de adjunct al lui Branzei. De-abia astept sa merg la Lexis si sa-i zic profei ca am 5 la engleza. O sa fie mandra de mine.

Chestii de-astea se intampla odata la zece minute. Mai importante sau mai putin, situatiile care te fac sa vrei sa-ti dai jos pantalonii in fata destinului apar tot timpul. Depinde numai cum le privesti. Poti sa refuzi sa-ti gasesti locul in lume si sa-ti doresti ziua in care o sa stai la marginea unei rape sa prinzi copiii care sunt in pericol sa cada. Sau poti sa razi de ele, sa te oftici dar sa nu te tina mult cand o faci, sa-ti vezi mai departe de partea placuta a vietii. Parte care exista, orice ar zice unii. Craiasa zapezii poate sa confirme.

As vrea sa linistesc oamenii care au fost dezamagiti cand au vazut care e cartea mea preferata. Nu il vad pe Holden Caulfield ca pe un model in viata. Nu e o persoana mai buna ca proful de franca. Dar, spre deosebire de viata acestuia din urma care e un esec complet, din experienta lui Holden poti sa inveti multe. Si de-aia iubesc eu cartea asta.