Tema: Fericirea..ideal sau realitate?
Depinde ce intelege fiecare prin fericire.
Dupa parerea unora, fericire inseamna sa-ti mearga absolute toate lucrurile bine, sa nu te supere nimeni si nimic, sa ai tot ce ti-ai dorit vreodata. Inseamna sa te intelegi bine cu absolut toata lumea, toti sa te considere simpatic, amuzant, inteligent, priceput, de o frumusete peste medie. Cei care cred lucrurile astea sunt cunoscuti, in termeni medicali, ca „maniaco-depresivi”. Fiindca pentru oricine din afara este evident ca nu vor obtine niciodata ceea ce isi doresc..isi doresc prea mult. Punand tinta prea sus, nu faci decat sa idealizezi fericirea si sa te condamni la a nu o obtine niciodata.
Atitudinea diametral opusa este sa te multumesti cu orice iti pica, oricat de putin si de nasol ar fi acel „ceva” (atitudinea incurajata de comunism). Nu e bine sa treci nici in extrema asta, fiindca toata viata nu o sa faci decat sa te prefaci ca esti fericit, fara si fii cu adevarat, si in acelasi timp sa fii invidios pe cei care, spre deosebire de tine, au reusit sa-si gaseasca fericirea. Nu trebuie nici sa tragi linia prea jos, trebuie sa te lupti totusi pentru ceva...
Da, pentru fericire trebuie sa te lupti. Eu, cel putin, nu consider fixa linia asta despre care tot vorbeam. Idealurile mele se schimba repede...imediat dupa ce am obtinut sau nu am obtinut ceva vreau altceva. Si atunci ce ma face fericit? Nu pot sa spun exact. E un sentiment general, nu e produs de un lucru anume. Imi place cum evolueaza viata mea in momentul de fata...sunt fericit. Se intampla ceva groaznic...nu mai sunt. Pentru mine e cea mai pura realitate.
Sunt lucruri mici si mari care fac fericirea reala. Ma simt bine cu prietenii mei, fac o plimbare cu prietena prin parc, mai am cate un succes pe la scoala..e bine, e frumos. Bineinteles ca se intampla si lucruri neplacute, dar cu timpul am invatat sa ma concentrez mai mult pe alea placute. Eu insumi imi spun Nemultumitul si comentez ore in sir de fiecare data cand merge ceva prost, asta dintr-o dorinta de mai bine care e omeneasca. Asta nu inseamna ca nu apreciez lucrurile care ma fac fericit, ci doar ca mai dau cate-un sut in cele care ma enerveaza.
Daca stau sa ma gandesc, ce am spus pana acum seamana destul de mult cu autosugestia. Daca prefer sa fiu optimist si sa ma gandesc mai mult la lucrurile bune, atunci asta se si intampla. (Nu, cu metoda asta nu poti sa exagerezi, si sa-ti spui ca esti fericit chiar si cand te-a lasat nevasta, ti-a murit pisica si ai aflat ca ai cancer in faza terminala. Functioneaza numai in cazurile moderate si obisnuite.)
In concluzie, ca sa raspund la intrebarea din titlu, fericirea e ceea ce o facem noi. Unii ajung sa o aiba, altii nu. Si nu tine neaparat de starea sociala sau de calitatile fiecaruia, ci de modul in care privim ce avem si ce dorim.
Un comentariu:
Daca ai fi vazut trilogia, sau macar primul film din The Matrix, si ai fi inteles ceva mai mult decat Neo care se bate cu 100 de agenti, acolo e o definitie a inaccesibilitatii la o lume perfecta. Spunea acolo ca masinile au incercat sa faca o lume perfecta la inceput, dar nimeni nu o accepta. Unii ziceau ca oamenii nu acceptau lumea perfecta deoarece isi defineau realitatea prin mizerie si suferinta, dar creatorul zice ca o lume perfecta are niste standarde, exact ca un computer, sa fie eficient, si nu ar fi servit omului o iluzie de care el are o neaparata nevoie pentru a supravietui: alegerea. Adica nu aveai alte posibilitati imperfecte, vezi si tu ca nu iti place un joc pe unde mergi pe un singur fir, si acum jocurile noi iti dau iluzia ca ai fi avut de ales si unele chiar au niste sfarsituri diferite. Ei bine, in lumea aia perfecta nu aveai de ales nimic, deoarece totul era gandit pentru a fi perfect, ci nu pentru a contine alte optiuni imperfecte, asa ca desi exista o lume perfecta, si sa nu ne luam dupa firea unica a omului, sau placerile unice, ca si placerile sunt niste definitii ale imperfectiunii: Gandeste-te ca ti-ar place sa ai un pahar cu cola sa-l bei, si el ar aparea pe o masa langa tine... ei bine asta e imperfectiunea deoarece idealul ar fi ca sa ai aceasta nevoie satisfacuta deja, fara sa fie nevoie sa iti mai apara paharul. Motivul pentru care omul nu poate accepta in momentul de fata o lume perfecta este simplu: Creierul s-a adaptat la realitate, nu la o lume perfecta, care odata cu aparitia calculatoarelor a putut fi introdusa, dar nu inca pentru om.
Trimiteți un comentariu