de ce se cheama bucurestiul "bucale". partea a doua

Am scris despre ce se intampla dimineata, inainte de Lexis. Hai sa va zic cum e si dupa. Prin comparatie, mersul de acolo la scoala e deosebit de placut. Mi-a mai trecut somnul, nu mai e chiar asa de aglomerat, am companie, am timp de pierdut in loc sa fiu in intarziere.. Rezultatul e ca am timp sa observ comportamentul cretin al romanului de rand si sa fac misto de el.

Sa incepem cu baba (mai acra ca limonada aia din Piatra Neamt) care urca la statia urmatoare. Impinge si loveste cu poseta pentru a ajunge la unicul scaun liber din autobuz. Se aseaza, rasufla usurata si priveste in jur. Langa ea e o alta baba. Se leaga o conversatie care incepe asa: “doamna, va rog sa ma scuzati ca nu v-am cedat locul, dar am o problema cu piciorul provocata de..” si continua pe tema diverselor boli si operatii pe care le-a avut de la Revolutie incoace. Sa mor daca inteleg ideea asta: sa incepi sa conversezi cu persoane complet necunoscute pe teme ca problemele de sanatate, retete de sarmale, politica, fiica plecata la munca in Italia.

La un moment dat soferul pune o frana brusca si Teo isi pierde echilibrul si intra, involuntar, in receptorul comunicarii mai sus mentionate, AKA baba care nu prinsese locul pe scaun. Cele doua doamne de varsta a treia incep, distant si politicos, sa o barfeasca pe Teo si sa se planga de situatia disperata cu tineretul. Citez: “maica daca te-ai tine de bara in loc sa vorbesti atata cu prietenii tai nu ne-ai mai lovi pe noi”. Inca o data, logica asta ma depaseste. Adica e adevarat ca majoritatea oamenilor nu sant in stare sa execute doua activitati solicitante in acelasi timp, dar eu personal nu consider vorbitul si tinutul de bara activitati solicitante, si in niciun caz incompatibile. Daca taci din gura te tii mai strans sau cum? Si daca da, ele de ce nu tac?

Scena doi, librarie. Vreau si eu, ca tot omu, sa-mi iau un caiet de bio. Observ ca e ditai coada, desi sunt trei vanzatori. Ideea ca librariile sunt brusc mult mai solicitate e complet implauzibila, asa ca ma uit mai cu atentie peste capetele celor din coada. Dintre cei trei vanzatori, doi servesc aceeasi persoana. Nu cu vreun obiect voluminos sau greu de gasit, ci cu hartie creponata si mine de 0.5. Nici macar nu ii da unul hartia si unul minele. Apuca amandoi hartia, se confrunta din priviri: “eu i-o dau!” “ba nu, eu i-o dau!”. I-o dau impreuna, dupa care incep sa se scobeasca in cur dupa mine. Vin amandoi cu cate o cutie, persoana de la coada alege una, plateste si pleaca. In tot acest timp, al treilea vanzator sta cu mainile in buzunar, se uita si fluiera incetisor. El o fi arbitrul.

Scena 3, biblioteca. Sefa si cea mai responsabila persoana din perimetru, adica bibliotecara, fumeaza la cativa metri de carti. Am o discutie cu Teo pe tema asta.. Adica hai sa neglijam efectul pe care in are fumul asupra cartilor, dar am incontinuu un flash cu bibliotecara aruncand grijulie un muc de tigara peste umar si un raft de volume rare luand foc. Cand ii suna telefonul, femeia stinge calma tigarea si raspunde. O prietena veche la celalalt capat al firului. Timp de 5 minute cele doua vorbesc despre cat de mult se bucura sa se auda si despre cat credit mai au. Asta e inca o chestie pe care nu pot s-o inteleg nici mort..iti consumi creditul vorbind despre..credit? E ca si cum ai scrie despre faptul ca scrii o poveste despre cum scrii, sau ca si cum te-ai juca de-a inventatul unui joc pe care nu-l joci niciodata. E fara substanta, fara sentiment.

Povestea cu Lexis am terminat-o. Ca bonus, o faza petrecuta in La Fourmi in timpul unei ore de romana. Tache se duce si pune o bere pe banda. Tipa de la casa il intreaba cati ani are. Dupa o scurta ezitare, el zice ca 16. “Atunci imi pare rau, nu pot sa-ti dau bere.” Pe fata lui Tache apare o expresie caracteristica de nepasare, insfaca berea, o pune pe banda de la casa de vizavi. Tipa de la prima casa catre tipa de la a doua casa: “Nu-i da fata, ca are 16 ani”. Fara sa scoata un cuvant, a doua tipa ii da berea, Tache o ia si pleaca. Eu, mort de ras, ma duc s ascot din dulapurile de la intrare jumatea de pizza de la Nea Gica pe care o lasase Tache acolo la intrare.

Se spune ca SUA e tara tuturor posibilitatilor. Atunci, prin analogie, Bucuresti e orasul tuturor posibilitatilor.