o mie si una de nopti

Poate ca n-au cine stie ce valoare artistica, dar am zis ca si alti oameni in afara de domnu’ Ciupan merita sa se bucure de ele. Le-am spus pentru prima oara in Orient Cafe, sub influenta unei atmosfere estice si a celei mai bune narghilele din Bucuresti.

Prima e legata de mine personal, si am spus-o ca un comentariu la subiectul ”lucruri supraapreciate”. Asa cum m-a invatat domnu’ Ciupan, o sa va spun intai cum se termina, pentru a crea suspans. Deci: acum vreo saptamana, la 9 seara, eu stateam pe scaunul de la calculator, intr-o bezna totala, si imi taiam unghiile. Dar atentie! numai la mana dreapta.

Totul incepuse cu cateva ore inainte cand ajunsesem acasa si am avut surpriza sa vad ca n-am curent in bloc. Toate bune si frumoase, o discutie cu mama pe intuneric, un dus pe intuneric, apoi hai sa mananc si eu ceva ca eram lihnit. Aveam nevoie sa vad ce bag in gura, ca na.. Asa ca am adus o lumanare si am aprins-o, am pus-o pe masa si am mancat la lumina ei. Cum stateam eu si inghiteam la supa cu galusti, mintea imi zbura la tot felul de chestii. In ultima vreme gandesc mult mai mult ca de obicei. La un moment dat am avut o revelatie: eu mancam la lumina lumanarii, si lucrul asta nu imi provoca nicio placere. Ce lucru supraapreciat, dom’le, cica e atat de romantic..pe dracu, eu nu simtem pic de romantism in momentele alea. Adica in loc sa fie ceva placut si nou, sa transform ziua in care mi-a cazut curentul in ”ziua in care am grija de mine” (copyright domnu’ Ciupan) si in care fac ceva inedit, eu mancam pur si simplu si ma macinau problemele de peste zi..concluzia trista a fost ca nu sunt in stare deloc sa profit de ce am sau as putea sa am. Asa ca am zis sa fac ceva adecvat dupa, si sa cant la chitara pe intuneric, in linistea provocata de absenta televizorului calculatorului etc. Singura problema a fost ca nu-mi mai taiasem unghiile de multisor, si nu puteam sa tin bine acordurile cu mana dreapta (sunt stangaci). Si asa s-a ajuns la situatia pe care v-am zis-o la inceput. Dup-aia toate bune si frumoase, hai sa cant, numai ca chiar atunci si-a gasit curentul sa vina. Am tinut lumina stinsa si am cantat, numai ca nu avea acelasi farmec pe fundalul televizorului dat la maxim de tata in sufragerie. Seara irosita.

A doua poveste nu ma priveste pe mine nici cu spatele si am spus-o in Orient doar de amuzament. Cele ce urmeaza cica s-ar fi intamplat in Romania anilor 2000, in orasul foarte plastic denumit Baicoi. Aici, ca in orice oras, exista o sectie de politie care are si functia de eliberat acte de identitate, sa aiba si baicoienii buletin nu? Problema a aparut cand camera cu care faceau poze pentru buletin s-a desetat sau a fost desetata din greseala, si nu mai focaliza bine. Cei responsabili nu si-au dat seama si au continuat sa faca poze cu ea asa. Numai ca pozele ieseau cu oaresce aberatii..cum sa va explic..cam ca in oglinzile alea din parcurile de distractii in care te vezi mai lung, mai lat, mai sferic, cu fata mai distorsionata. Asa ieseau oamenii in buletine. Treaba a mers asa timp de multe luni, pe principiul ”ba, asta avem, cu asta ne descurcam”.

Numai ca la un moment dat si-au dat si ei seama cat de penibili sunt si au inceput sa caute o solutie. Ce sa fie de vina oare? S-a strans cercul inteleptilor din Baicoi la o reuniune de urgenta si au gandit..fizic. Au incercat sa descopere fenomenul. Si s-au gandit asa: bai, vara, cand e cald, aerul din departare se vede asa, mai distorsionat, facand forme, nu? Asta inseamna ca e prea cald in sectia de politie, se dilata aerul si de-aia ies pozele asa. Simplu nu?

In sectia de politie se afla o soba care incalzea aerul. Urmand rationamentului de mai sus, au fost adusi mesteri cu unelte si soba a fost daramata. Gata, mai simplu nu se putea, problema s-a rezolvat! Pe naiba, prima oara cand au incercat sa faca poze le-au iesit la fel.

Toata lumea socata, ingrozita, ce naiba se intampla?? Daca nu era soba, inseamna ca e lucrul diavolului, clar. Asa ca merge seful politiei si vorbeste cu preotul. ”Parinte, uitati cum sta treaba, avem si noi o problema..ne ajutati?” Preotul, zambind modest, raspunde: ”Pai eu m-am prins de la inceput ca e diavolul amestecat, dar am zis sa nu ma bag peste treburile voastre lumesti..e bine ca ati venit la mine macar acum, in al 12lea ceas. Va ajut cu bucurie.” Vine preotul la sectie, face acolo slujbe, da cu aghiasma pe pereti, pe tavan, pe ramasitele sobei, poate pana si pe camera dereglata care statea inocenta intr-un colt, ce mai, sfinteste locul. Cand observa lumea ca nici macar asta nu are efect, se da batuta. E voia divinitatii, ce putem sa facem?

Si asa a continuat treaba in Baicoi timp de inca cateva luni. Povestea s-a raspandit si prin vecini, din gura in gura a mers din ce in ce mai departe, si toata lumea incerca sa rezolve misterul pozelor distorsionate. Pana cand a ajuns vorba si la unul mai rasarit, care stia sa umble la camera foto. Si vine asta in Baicoi si o regleaza in 2 minute si de atunci baicoienii au din nou buletine normale.

Concuzia care se poate trage de aici? Ca multe probleme au o rezolvare simpla, dar o minte care s-a obisnuit sa-si dea cu stangu-n dreptu si sa se incurce singura o ocoleste cu o dibacie greu de iamginat. Sper ca nu sun ca un fel de Ioan Slavici moralist acum, fiindca nu-mi place deloc, da deloc autorul asta. Am vrut doar sa se desprinda cateva idei din povestile astea doua aparent fara sens.

hello? is there anybody in there?

Nu fiindca si-ar fi revenit din starea de lene si pesimism general, inspirata parca din melodia ”Comfortably Numb”, care l-a cuprins in ultima vreme, nici datorita vreunei treziri bruste a spiritului justitiar, ci mai degraba la indemnurile catorva prieteni si la starea reconfortanta data de citirea unor articole de mare clasa, Nemultumitul s-a hotarat sa mai iasa odata la rampa pe Blogspot.

Incercari de a scrie cate ceva despre vacanta numai el stie cate au fost, pe cat de multe pe atat de inutile. N-a fost in stare sa povesteasca ceva (coerent si amuzant, preferabil in acelasi timp) din locurile exotice (gen Turcia sau Siberia) prin care a umblat toata vara. Cu atat mai putin sa descrie, cu plasticitatea cu care se mandrea odata, starea generala in care se mai gaseste (iti trebuie ceva fler ca sa spui lucruri interesante despre propria sanatate). Nu mai e in stare sa vorbeasca despre ceva personal sau relevant.

***

Ce mi-a mai ramas de facut? As putea sa croncan putin cu privire la lucruri mici dar enervante, ca pe vremuri. Cum sa te duci frate in Sibiu, fosta capitala culturala Europeana (ba chiar actuala daca ar fi sa te iei dupa bratarile care se vand prin piata mare) si sa ai supriza ca dupa 2 noaptea se inchide tot? Departe de a avea o viata de noapte activa (pamantul fagaduintei), nu numai ca nu-si pastreaza deschisa o terasica mica acolo, sa aiba grupul de 15 vianisti unde sta, ba chiar isi trimite globulele albe cu sepci, girofare si o binecunoscuta afinitate pentru berea ieftina dupa tine in centru, sa te intrebe ce cauti noaptea pe strazi si sa te puna sa te legitimezi.

Sau cum sa mergi frate la olimpiada internationala ”Tuymaada” si sa te trezesti ca nu ti-a tradus nimeni subiectele in engleza, si ca ar trebui sa dai proba in rusa? Explicatia, trista dar adevarata, e ca in afara de cei 2 romani participanti la fizica la juniori nu mai avea nimeni nevoie de subiectele alea traduse (cazacii stiind rusa, ca si rusii de altfel). Si cine se oboseste pentru 2 amarati de romani? Problema s-a rezolvat cu ajutorul binevoitor si venit la timp al profesoarei insotitoare care a facut gura cand si unde trebuia, si cu ajutorul letargic si dat in scarba al unui mare si celebru dinozaur al fizicii, din descendenta pasareasca, care ne-a tradus pana la urma problemele, bineinteles cu ceva greseli, ambiguitati si cu un scris de mana care l-ar oripila pana si pe Marian Vanghelie. (Si va rog aici sa va amintiti povestea aia cu reporterita de la Catavencu care i-a cerut autograful Primarelui, apoi a publicat poza bucatii de hartie in ziar si a oferit un premiu oricui descifreaza ce scrie. Concursul a durat o luna, nimeni n-a reusit sa ghiceasca.)

Sau cum sa pierzi frate trenul numai fiindca tipa de la ghiseu de la bilete, dupa o coada de 10 minute, n-are sa-ti dea rest la o hartie de 50RON? Discutia cu ea, in linii mari, a fost cam asa: ”n-am sa-ti dau rest” ”nici eu n-am sa va dau marunt” ”pai du-te si schimba banii undeva” ”vi se pare normal sa ma plimb eu prin gara sa caut marunt in loc sa mergeti dumneavoastra pana la casa de langa sa luati?” ”nicio casa nu are marunt, e ora 7 dimineata”. Asa ca m-am resemnat si am plecat la vanatoare. La chioscurile de ziare nu au sa-mi schimbe, nici la Gulliver. La Spring nu au deschis inca. La Mec nu aveau marunt, in schimb au vrut sa-mi vanda hamburgeri de 500 de mii. Pana la urma dusmanul meu numit RATB m-a salvat, cu toneta lor de bilete unde vanzatoarea, dupa ce m-a injurat de toate rudele, vii sau moarte, ca-i iau maruntii, mi-a dat bancnote de 100. Dar ghinion, dupa traseul asta si dupa inca un stat la coada se facuse prea tarziu ca sa mai prind acceleratul cu care vroiam sa merg. ”da’ nu-i nicio problema baiatu’, ca mai e un personal spre Ploiesti in 10 minute”. Si uite asa am ajuns sa merg inca odata cu personalul. Amuzant mi s-a parut un coleg de compartiment care, periodic, iesea pe hol sa fumeze la geam. Venea nasu’, ii zicea sa stinga tigara. El o stingea, dupa ce trecea nasu’ o aprindea iar. Si scena se repeta din 3 in 3 minute, controlorul, dintr-un motiv necunoscut, fiind foarte plimbaret.

As putea sa scriu doua vorbe si despre unele schimbari care au aparut brusc odata cu inceperea clasei a 10a. Cum ar fi ca legendarul Satir, vechi coleg de Blogspot si bun prieten, s-a mutat din centrala mai inspre periferie, la B in Vianu (scuzi jocul de cuvinte). Pe aceasta cale ii cer scuze ca am crezut ca face misto de mine cand mi-a zis ca s-a transferat, si ii promit ca o sa-i fac cinste cu shaorma aia fara ceapa si cu mai multi castraveti pe care a castigat-o odata cu pariul. Bine-ai venit frate!

Mi-a mai fost sugrat sa scriu despre ultima zi de vacanta. O sa fac si asta, dar numai ca o comparatie. O privire in The Blacklist va va arata ca am scris anu trecut pe vremea asta un articol de sfarsit de vacanta, referitor la Red Bull, cu impresii de la Flugtag, evenimentul ala in care echipaje de creiere crete sar in Dambovita cu niste aparate artizanale. (Apropo, editia de anul asta nici n-am observat-o, oi fi fost plecat cand s-a tinut.) Acum, nemaiavand vreun cadru festiv, n-am facut decat sa umblu de colo-colo. La o bere in regie cu Vlad WoW, ca sa observ inca odata cat de mult s-a schimbat de cand eram colegi in 150, apoi am esuat prin Fire cu trupa Vianu, ca sa vedem cat de gol e si sa ne imaginam cat de plin era cu 2 zile inainte, la petrecerea de lansare Death Magnetic pe care am ratat-o. In mod normal seara s-ar fi terminat cu Cristina the Hun si Cristina . conducand 10F-ul in Rendez-Vous, locul despre care auzisem atatea si in care nu fusesem niciodata. Dar n-a fost sa fie, era full inauntru, asa ca finalul apoteotic al vacantei a avut loc in Vasiliada la un ceai, o carte si o sueta scurta.

***

Ar putea sa-si aleaga o tema oarecare dintre astea de mai sus si s-o detalieze. Sau ar putea sa faca altceva: sa abereze nescriind despre nimic. Dar asta ar face pe toata lumea sa creada ca e o varza totala in capul lui si ca nu se simte prea bine, si n-ar vrea asta.