Poate ca n-au cine stie ce valoare artistica, dar am zis ca si alti oameni in afara de domnu’ Ciupan merita sa se bucure de ele. Le-am spus pentru prima oara in Orient Cafe, sub influenta unei atmosfere estice si a celei mai bune narghilele din Bucuresti.
Prima e legata de mine personal, si am spus-o ca un comentariu la subiectul ”lucruri supraapreciate”. Asa cum m-a invatat domnu’ Ciupan, o sa va spun intai cum se termina, pentru a crea suspans. Deci: acum vreo saptamana, la 9 seara, eu stateam pe scaunul de la calculator, intr-o bezna totala, si imi taiam unghiile. Dar atentie! numai la mana dreapta.
Totul incepuse cu cateva ore inainte cand ajunsesem acasa si am avut surpriza sa vad ca n-am curent in bloc. Toate bune si frumoase, o discutie cu mama pe intuneric, un dus pe intuneric, apoi hai sa mananc si eu ceva ca eram lihnit. Aveam nevoie sa vad ce bag in gura, ca na.. Asa ca am adus o lumanare si am aprins-o, am pus-o pe masa si am mancat la lumina ei. Cum stateam eu si inghiteam la supa cu galusti, mintea imi zbura la tot felul de chestii. In ultima vreme gandesc mult mai mult ca de obicei. La un moment dat am avut o revelatie: eu mancam la lumina lumanarii, si lucrul asta nu imi provoca nicio placere. Ce lucru supraapreciat, dom’le, cica e atat de romantic..pe dracu, eu nu simtem pic de romantism in momentele alea. Adica in loc sa fie ceva placut si nou, sa transform ziua in care mi-a cazut curentul in ”ziua in care am grija de mine” (copyright domnu’ Ciupan) si in care fac ceva inedit, eu mancam pur si simplu si ma macinau problemele de peste zi..concluzia trista a fost ca nu sunt in stare deloc sa profit de ce am sau as putea sa am. Asa ca am zis sa fac ceva adecvat dupa, si sa cant la chitara pe intuneric, in linistea provocata de absenta televizorului calculatorului etc. Singura problema a fost ca nu-mi mai taiasem unghiile de multisor, si nu puteam sa tin bine acordurile cu mana dreapta (sunt stangaci). Si asa s-a ajuns la situatia pe care v-am zis-o la inceput. Dup-aia toate bune si frumoase, hai sa cant, numai ca chiar atunci si-a gasit curentul sa vina. Am tinut lumina stinsa si am cantat, numai ca nu avea acelasi farmec pe fundalul televizorului dat la maxim de tata in sufragerie. Seara irosita.
A doua poveste nu ma priveste pe mine nici cu spatele si am spus-o in Orient doar de amuzament. Cele ce urmeaza cica s-ar fi intamplat in Romania anilor 2000, in orasul foarte plastic denumit Baicoi. Aici, ca in orice oras, exista o sectie de politie care are si functia de eliberat acte de identitate, sa aiba si baicoienii buletin nu? Problema a aparut cand camera cu care faceau poze pentru buletin s-a desetat sau a fost desetata din greseala, si nu mai focaliza bine. Cei responsabili nu si-au dat seama si au continuat sa faca poze cu ea asa. Numai ca pozele ieseau cu oaresce aberatii..cum sa va explic..cam ca in oglinzile alea din parcurile de distractii in care te vezi mai lung, mai lat, mai sferic, cu fata mai distorsionata. Asa ieseau oamenii in buletine. Treaba a mers asa timp de multe luni, pe principiul ”ba, asta avem, cu asta ne descurcam”.
Numai ca la un moment dat si-au dat si ei seama cat de penibili sunt si au inceput sa caute o solutie. Ce sa fie de vina oare? S-a strans cercul inteleptilor din Baicoi la o reuniune de urgenta si au gandit..fizic. Au incercat sa descopere fenomenul. Si s-au gandit asa: bai, vara, cand e cald, aerul din departare se vede asa, mai distorsionat, facand forme, nu? Asta inseamna ca e prea cald in sectia de politie, se dilata aerul si de-aia ies pozele asa. Simplu nu?
In sectia de politie se afla o soba care incalzea aerul. Urmand rationamentului de mai sus, au fost adusi mesteri cu unelte si soba a fost daramata. Gata, mai simplu nu se putea, problema s-a rezolvat! Pe naiba, prima oara cand au incercat sa faca poze le-au iesit la fel.
Toata lumea socata, ingrozita, ce naiba se intampla?? Daca nu era soba, inseamna ca e lucrul diavolului, clar. Asa ca merge seful politiei si vorbeste cu preotul. ”Parinte, uitati cum sta treaba, avem si noi o problema..ne ajutati?” Preotul, zambind modest, raspunde: ”Pai eu m-am prins de la inceput ca e diavolul amestecat, dar am zis sa nu ma bag peste treburile voastre lumesti..e bine ca ati venit la mine macar acum, in al 12lea ceas. Va ajut cu bucurie.” Vine preotul la sectie, face acolo slujbe, da cu aghiasma pe pereti, pe tavan, pe ramasitele sobei, poate pana si pe camera dereglata care statea inocenta intr-un colt, ce mai, sfinteste locul. Cand observa lumea ca nici macar asta nu are efect, se da batuta. E voia divinitatii, ce putem sa facem?
Si asa a continuat treaba in Baicoi timp de inca cateva luni. Povestea s-a raspandit si prin vecini, din gura in gura a mers din ce in ce mai departe, si toata lumea incerca sa rezolve misterul pozelor distorsionate. Pana cand a ajuns vorba si la unul mai rasarit, care stia sa umble la camera foto. Si vine asta in Baicoi si o regleaza in 2 minute si de atunci baicoienii au din nou buletine normale.
Concuzia care se poate trage de aici? Ca multe probleme au o rezolvare simpla, dar o minte care s-a obisnuit sa-si dea cu stangu-n dreptu si sa se incurce singura o ocoleste cu o dibacie greu de iamginat. Sper ca nu sun ca un fel de Ioan Slavici moralist acum, fiindca nu-mi place deloc, da deloc autorul asta. Am vrut doar sa se desprinda cateva idei din povestile astea doua aparent fara sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu