Inainte de plecarea la Predeal aveam una din multele mele discutii cat de cat serioase cu theg. Facand o usoara legatura cu un articol mai vechi de-al meu, el vorbea despre fanaticii “baieti de cartier” care se chinuie sa-si traiasca viata “dupa blocuri”, la fel ca idolii lor de la BUG Mafia. Zicea ca acesti pseudo-smecheri de strada nu realizeaza un lucru evident: ca cei de la BUG Mafia au inceput de mult sa se scalde in bani si sa nu mai aiba nici o tangenta cu “blocurile gri” despre care canta. Fanii sunt, deci, mai inraiti in acest concept chiar si decat cei de la care l-au invatat, sunt mai inraiti decat e sanatos. Mai zicea theg ca nu poti sa faci bani din rap atata timp cat canti din suflet si de placere, iar daca faci totusi bani e semn clar ca vrei numai sa te vinzi si nu crezi cu adevarat in ceea ce canti.
Mai tarziu ma gandeam la chestiile astea si mi-am dat seama ca partea cu “vandutul” e valabila nu numai in rap, ci in toate genurile muzicale care sunt, la origini, bune de ceva. (Adica scot din discutie genurile care sunt din start comerciale si nu au nevoie de un declin ca sa se prosteasca.) La inceput canti cu pasiune, canti pentru ca asta-ti place sa faci. Te cunosc foarte putini, dar cei care au auzit de tine te apreciaza sincer. Ai o perioada in care canti numai muzica de calitate, albumele de debut sunt geniale. Apoi incep sa curga banii cacalau, iar tu iti bagi picioarele in fanii tai vechi si incepi sa canti pentru masa populatiei. Nu conteaza ca fanii adevarati sunt dezgustati de tine, nu conteaza ca muzica ta nu mai are nicio valoare, nu conteaza ca iti incalci toate principiile. Conteaza ca ai aparut in nustiuce revista mondena, conteaza ca ai ditai
Declinul gothic metal-ului a inceput prin 2000 cu Theatre of Tragedy. Baietii s-au decis sa renunte la atmosfera mistica dar foarte calmanta, la instrumentele clasice si la doua voci aproape imposibil de egalat. Au introdus elemente din muzica electronica si un beat de discoteca peste ceva care se vroia metal. Odata cu albumul “Musique” din 2000 Theatre of Tragedy vinde mai bine.
A urmat Tristania, care este si va ramane formatia mea preferata datorita albumelor “Widow’s Weeds” si “Beyond the Veil”. In 2002 Morten Veland pleaca la Sirenia, iar Tristania scoate un album mediocru, care incearca in zadar sa copieze muzica de pe “Beyond the Veil”. Apoi se schimba la randul ei si adopta un stil mai usor de inghitit. Fara growling, fara vioara, fara atmosfera de nesiguranta si izbucnirile neasteptate. Mai pe scurt, fara tot ce-i scotea in evidenta. Si-au castigat un public nou, mult mai larg si mai usor de multumit decat cel vechi.
Nightwish, cea mai cunoscuta dintre formatiile de gothic metal. Albumul “Once” din 2004 este un monument, un ideal, este unic in lume... NOT. Pentru mine “Once” inseamna un bass foarte repetitiv, o Tarja care si-a pierdut aproape complet vocea si doua single-uri care ma fac sa-mi dau pumni in cap. “Nemo” si “Wish I Had an Angel” sunt melodii de top40, nu de Nightwish. Cel mai apreciat album al lor este cel care se indeparteaza cel mai mult de muzicalitate si originalitate.
Gothic metal este un gen “de nisa”, care nu place multor oameni. Este, iar, un gen de muzica din care nu poti sa faci bani atata timp cat il canti ca lumea. Formatiilor nu le pasa de mine, fiindca s-au ales cu multi altii. Dar mie-mi pasa, fiindca eu nu raman cu nimic. Toate formatiile pe care le-am mentionat aici erau unice si nu mai gasesc altele ca ele. Acum sunt toate la fel si seamana cu inca vreo cateva zeci.
Eh, ma obisnuisem relativ usor cu ideea declinului, ascultam albumele mai vechi si nu comentam. Dar e cu totul altceva cand caderea libera are loc chiar sub ochii tai. Eu ascult gothic nu de mult, am inceput dupa ce Theatre of Tragedy, Tristania si Nightwish s-au terminat. Am fost mult mai afectat de ce s-a intamplat dupa ce eram deja fan gothic.
Morten Veland avusese succes cu Sirenia: doua albume foarte misto in trei ani. In 2007 Sirenia se ia dupa Theatre of Tragedy si baga elemente techno peste metal. Asta, cuplata cu noua solista care-mi aduce usor aminte de Madonna (scuze daca i-am gresit numele, chiar n-am avut curiozitatea sa ma uit cum se scrie), au dat un album sub orice critica. Si un stil din care nu te poti intoarce la ce-ai fost. Si hohote de plans din partea fanilor ca mine. Aveam un respect imens pentru Morten Veland, omul care scrisese muzica de pe patru albume care ma lasa chiar si acum cu gura cascata. Tot respectul a disparut in primavara asta, Morten Veland nu mai e nimeni pentru mine.
Una singura dintre formatiile mele preferate a supravietuit in timp. Therion au reusit performanta de a scoate, in mai putin de 20 de ani, peste 10 albume, toate complet diferite unul fata de altul, toate geniale si pe placul fanilor vechi. In 2007 a aparut “Gothic Kabbalah”, pe care nu prea stiu cum sa-l calific. Inseamna pentru Therion cam ce au insemnat “Load”/”Reload” pentru Metallica: o schimbare in rau a stilului, fara sa poti spune exact care e problema. Pur si simplu nu suna la fel de bine ca inainte. Albumul nu e prost, dar nici genial nu mai e, si e cu siguranta cel mai prost de pana acum. Cu Therion inca mai am sperante, fiindca stiu ca, la ei, schimbarile sunt multe, dese si nu tin mult. Astept sa vad daca macar astia-si revin.
Ca fapt divers, va mai zic ca Tristania, chiar inainte sa o ia pe aratura, au avut o melodie care se chema “Selling out”. Bai frate, parca ati fi facut-o asa, numa de-ai dracu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu