afara

Hai ca m-am intors...iar.

Aveam o datorie. Din ziua aia in care curgea cu invitatii la Predeal si nu venea nimeni. Aveam datoria sa va zic ca a fost MULT prea tare, si ca v-ati ratat juma' de viata ca n-ati venit. In primul rand ca e tare sa pleci undeva, oarecum la intamplare, dintr-o inspiratie de moment. "Frate n-ar fi combinatie sa mergem intr-o zi la Predeal, asa, sa plecam cu trenu' de dimineata si sa ne intoarcem seara?" "Ba da, ar fi misto. Ba. Hai maine." "Hai." Si a doua zi se trezesc micutii coaie la 6 dimineata sa prinda acceleratu de 7.

In tren se face misto de orice subiect care-ti vine in minte. In cazul nostru a predominat "Esca..Lada", asta ca sa-l citez pe theg (http://ocsimoron.blogspot.com ). Am ras mai mult de doua ore incontinuu de un singur cuvant: scripca. Si de toate variatiunile pe tema asta: "Pui de scripsor", inlocuitor de "clanta", pana si un banal "scriptumesc" adresat ospatarului care aducea tochitura a starnit hohote nebune din partea unuia si isterice din partea celuilalt.

In tren se iau colegii mai ratati de compartiment de tine ca razi ca animalu si-i deranjezi. La care tu incerci sa te abtii macar cat timp te cearta ei, da nu poti. E suficient sa arunci o privire spre fata contorsionata de ras a celuilalt/celorlalti si izbucnesti. Si razi mai tare ca niciodata. Si omu care te certa se opreste, isi face cruce si schimba compartimentu.

In tren se ia nasu’ de tine ca n-ai poza in carnetu de note, si de unde stie el ca e carnetu tau si nu meritai sa iei bilet cu reducere. Tu esti tot cu gandu la scripca ta, asa ca mai razi si in fata controlorului, ca prea era sumbra atmosfera. Pana la urma te lasa in pace, ca vede ca esti nebun si nu esti responsabil de actiunile tale.

Cobori din tren si vezi un loc misto. Te plimbi prin el, mai faci misto de chestii, mai compari cu ce-ai fi facut daca stateai in Bucuresti (iti vindeai o mana si un picior ca sa mergi la un film si o ora de biliard), te mai opresti pe un colt de gard si te bati cu scuipat, mai spargi o scandura cu picioru, mai pui un pariu cretin, te joci putin cu o pisica moarta si mancata de viermi… Dup-aia te ratacesti prin padure. Mergi prin lanu de urzici si de scaieti, te faci in toate felurile pe picioare, ca deh, aveai pantaloni scurti. Noroc cu betele alea, ca bateam urzicile cu ele. Ne-au salvat viata. Si uite asa te iei dupa sunetul trenului, singurul reper prin padure, si ajungi la calea ferata si inapoi in oras, dupa cateva ore de mers oarecum la intamplare prin locuri relativ neumblate.

Si Mona Musca se baga in viata mea pana si acolo, si-mi zice sa vin cu trenu ala de mai devreme, si uite asa platim la biletele alea de ne-am rupt, si am stat si mai putin la Predeal, si a trebuit sa parasim si betele. “Betele, betele, unde sant betele…”

Seara ajungi relativ tarziu acasa si esti rupt de oboseala, asa ca te culci fara sa-ti scrii impresiile pe blog. Si impresiile bineinteles ca se deterioreaza pana apuci sa le scrii… Si nu le scrii a doua zi, fiindca tresa pleci iar de dimineata.

La tara doar cateva faze memorabile... Vin alb, demisec, Vrancea, 2003. Motanul pe care-l chema “ba”. Dormitul in cort pe furtuna d-aia urata, cu fulgere si tot tacamu. Si inca cateva pe care le-am si uitat. Placut, da nu genial.

Si acu... back in business. Aud zvonuri ciudate, pe care nu-s in stare sa le verific. Dar ma linisteste Haggard-ul de pe fundal. Si ma bucur ca o sa-mi revad colega de banca.