o mie si una de nopti

Poate ca n-au cine stie ce valoare artistica, dar am zis ca si alti oameni in afara de domnu’ Ciupan merita sa se bucure de ele. Le-am spus pentru prima oara in Orient Cafe, sub influenta unei atmosfere estice si a celei mai bune narghilele din Bucuresti.

Prima e legata de mine personal, si am spus-o ca un comentariu la subiectul ”lucruri supraapreciate”. Asa cum m-a invatat domnu’ Ciupan, o sa va spun intai cum se termina, pentru a crea suspans. Deci: acum vreo saptamana, la 9 seara, eu stateam pe scaunul de la calculator, intr-o bezna totala, si imi taiam unghiile. Dar atentie! numai la mana dreapta.

Totul incepuse cu cateva ore inainte cand ajunsesem acasa si am avut surpriza sa vad ca n-am curent in bloc. Toate bune si frumoase, o discutie cu mama pe intuneric, un dus pe intuneric, apoi hai sa mananc si eu ceva ca eram lihnit. Aveam nevoie sa vad ce bag in gura, ca na.. Asa ca am adus o lumanare si am aprins-o, am pus-o pe masa si am mancat la lumina ei. Cum stateam eu si inghiteam la supa cu galusti, mintea imi zbura la tot felul de chestii. In ultima vreme gandesc mult mai mult ca de obicei. La un moment dat am avut o revelatie: eu mancam la lumina lumanarii, si lucrul asta nu imi provoca nicio placere. Ce lucru supraapreciat, dom’le, cica e atat de romantic..pe dracu, eu nu simtem pic de romantism in momentele alea. Adica in loc sa fie ceva placut si nou, sa transform ziua in care mi-a cazut curentul in ”ziua in care am grija de mine” (copyright domnu’ Ciupan) si in care fac ceva inedit, eu mancam pur si simplu si ma macinau problemele de peste zi..concluzia trista a fost ca nu sunt in stare deloc sa profit de ce am sau as putea sa am. Asa ca am zis sa fac ceva adecvat dupa, si sa cant la chitara pe intuneric, in linistea provocata de absenta televizorului calculatorului etc. Singura problema a fost ca nu-mi mai taiasem unghiile de multisor, si nu puteam sa tin bine acordurile cu mana dreapta (sunt stangaci). Si asa s-a ajuns la situatia pe care v-am zis-o la inceput. Dup-aia toate bune si frumoase, hai sa cant, numai ca chiar atunci si-a gasit curentul sa vina. Am tinut lumina stinsa si am cantat, numai ca nu avea acelasi farmec pe fundalul televizorului dat la maxim de tata in sufragerie. Seara irosita.

A doua poveste nu ma priveste pe mine nici cu spatele si am spus-o in Orient doar de amuzament. Cele ce urmeaza cica s-ar fi intamplat in Romania anilor 2000, in orasul foarte plastic denumit Baicoi. Aici, ca in orice oras, exista o sectie de politie care are si functia de eliberat acte de identitate, sa aiba si baicoienii buletin nu? Problema a aparut cand camera cu care faceau poze pentru buletin s-a desetat sau a fost desetata din greseala, si nu mai focaliza bine. Cei responsabili nu si-au dat seama si au continuat sa faca poze cu ea asa. Numai ca pozele ieseau cu oaresce aberatii..cum sa va explic..cam ca in oglinzile alea din parcurile de distractii in care te vezi mai lung, mai lat, mai sferic, cu fata mai distorsionata. Asa ieseau oamenii in buletine. Treaba a mers asa timp de multe luni, pe principiul ”ba, asta avem, cu asta ne descurcam”.

Numai ca la un moment dat si-au dat si ei seama cat de penibili sunt si au inceput sa caute o solutie. Ce sa fie de vina oare? S-a strans cercul inteleptilor din Baicoi la o reuniune de urgenta si au gandit..fizic. Au incercat sa descopere fenomenul. Si s-au gandit asa: bai, vara, cand e cald, aerul din departare se vede asa, mai distorsionat, facand forme, nu? Asta inseamna ca e prea cald in sectia de politie, se dilata aerul si de-aia ies pozele asa. Simplu nu?

In sectia de politie se afla o soba care incalzea aerul. Urmand rationamentului de mai sus, au fost adusi mesteri cu unelte si soba a fost daramata. Gata, mai simplu nu se putea, problema s-a rezolvat! Pe naiba, prima oara cand au incercat sa faca poze le-au iesit la fel.

Toata lumea socata, ingrozita, ce naiba se intampla?? Daca nu era soba, inseamna ca e lucrul diavolului, clar. Asa ca merge seful politiei si vorbeste cu preotul. ”Parinte, uitati cum sta treaba, avem si noi o problema..ne ajutati?” Preotul, zambind modest, raspunde: ”Pai eu m-am prins de la inceput ca e diavolul amestecat, dar am zis sa nu ma bag peste treburile voastre lumesti..e bine ca ati venit la mine macar acum, in al 12lea ceas. Va ajut cu bucurie.” Vine preotul la sectie, face acolo slujbe, da cu aghiasma pe pereti, pe tavan, pe ramasitele sobei, poate pana si pe camera dereglata care statea inocenta intr-un colt, ce mai, sfinteste locul. Cand observa lumea ca nici macar asta nu are efect, se da batuta. E voia divinitatii, ce putem sa facem?

Si asa a continuat treaba in Baicoi timp de inca cateva luni. Povestea s-a raspandit si prin vecini, din gura in gura a mers din ce in ce mai departe, si toata lumea incerca sa rezolve misterul pozelor distorsionate. Pana cand a ajuns vorba si la unul mai rasarit, care stia sa umble la camera foto. Si vine asta in Baicoi si o regleaza in 2 minute si de atunci baicoienii au din nou buletine normale.

Concuzia care se poate trage de aici? Ca multe probleme au o rezolvare simpla, dar o minte care s-a obisnuit sa-si dea cu stangu-n dreptu si sa se incurce singura o ocoleste cu o dibacie greu de iamginat. Sper ca nu sun ca un fel de Ioan Slavici moralist acum, fiindca nu-mi place deloc, da deloc autorul asta. Am vrut doar sa se desprinda cateva idei din povestile astea doua aparent fara sens.

hello? is there anybody in there?

Nu fiindca si-ar fi revenit din starea de lene si pesimism general, inspirata parca din melodia ”Comfortably Numb”, care l-a cuprins in ultima vreme, nici datorita vreunei treziri bruste a spiritului justitiar, ci mai degraba la indemnurile catorva prieteni si la starea reconfortanta data de citirea unor articole de mare clasa, Nemultumitul s-a hotarat sa mai iasa odata la rampa pe Blogspot.

Incercari de a scrie cate ceva despre vacanta numai el stie cate au fost, pe cat de multe pe atat de inutile. N-a fost in stare sa povesteasca ceva (coerent si amuzant, preferabil in acelasi timp) din locurile exotice (gen Turcia sau Siberia) prin care a umblat toata vara. Cu atat mai putin sa descrie, cu plasticitatea cu care se mandrea odata, starea generala in care se mai gaseste (iti trebuie ceva fler ca sa spui lucruri interesante despre propria sanatate). Nu mai e in stare sa vorbeasca despre ceva personal sau relevant.

***

Ce mi-a mai ramas de facut? As putea sa croncan putin cu privire la lucruri mici dar enervante, ca pe vremuri. Cum sa te duci frate in Sibiu, fosta capitala culturala Europeana (ba chiar actuala daca ar fi sa te iei dupa bratarile care se vand prin piata mare) si sa ai supriza ca dupa 2 noaptea se inchide tot? Departe de a avea o viata de noapte activa (pamantul fagaduintei), nu numai ca nu-si pastreaza deschisa o terasica mica acolo, sa aiba grupul de 15 vianisti unde sta, ba chiar isi trimite globulele albe cu sepci, girofare si o binecunoscuta afinitate pentru berea ieftina dupa tine in centru, sa te intrebe ce cauti noaptea pe strazi si sa te puna sa te legitimezi.

Sau cum sa mergi frate la olimpiada internationala ”Tuymaada” si sa te trezesti ca nu ti-a tradus nimeni subiectele in engleza, si ca ar trebui sa dai proba in rusa? Explicatia, trista dar adevarata, e ca in afara de cei 2 romani participanti la fizica la juniori nu mai avea nimeni nevoie de subiectele alea traduse (cazacii stiind rusa, ca si rusii de altfel). Si cine se oboseste pentru 2 amarati de romani? Problema s-a rezolvat cu ajutorul binevoitor si venit la timp al profesoarei insotitoare care a facut gura cand si unde trebuia, si cu ajutorul letargic si dat in scarba al unui mare si celebru dinozaur al fizicii, din descendenta pasareasca, care ne-a tradus pana la urma problemele, bineinteles cu ceva greseli, ambiguitati si cu un scris de mana care l-ar oripila pana si pe Marian Vanghelie. (Si va rog aici sa va amintiti povestea aia cu reporterita de la Catavencu care i-a cerut autograful Primarelui, apoi a publicat poza bucatii de hartie in ziar si a oferit un premiu oricui descifreaza ce scrie. Concursul a durat o luna, nimeni n-a reusit sa ghiceasca.)

Sau cum sa pierzi frate trenul numai fiindca tipa de la ghiseu de la bilete, dupa o coada de 10 minute, n-are sa-ti dea rest la o hartie de 50RON? Discutia cu ea, in linii mari, a fost cam asa: ”n-am sa-ti dau rest” ”nici eu n-am sa va dau marunt” ”pai du-te si schimba banii undeva” ”vi se pare normal sa ma plimb eu prin gara sa caut marunt in loc sa mergeti dumneavoastra pana la casa de langa sa luati?” ”nicio casa nu are marunt, e ora 7 dimineata”. Asa ca m-am resemnat si am plecat la vanatoare. La chioscurile de ziare nu au sa-mi schimbe, nici la Gulliver. La Spring nu au deschis inca. La Mec nu aveau marunt, in schimb au vrut sa-mi vanda hamburgeri de 500 de mii. Pana la urma dusmanul meu numit RATB m-a salvat, cu toneta lor de bilete unde vanzatoarea, dupa ce m-a injurat de toate rudele, vii sau moarte, ca-i iau maruntii, mi-a dat bancnote de 100. Dar ghinion, dupa traseul asta si dupa inca un stat la coada se facuse prea tarziu ca sa mai prind acceleratul cu care vroiam sa merg. ”da’ nu-i nicio problema baiatu’, ca mai e un personal spre Ploiesti in 10 minute”. Si uite asa am ajuns sa merg inca odata cu personalul. Amuzant mi s-a parut un coleg de compartiment care, periodic, iesea pe hol sa fumeze la geam. Venea nasu’, ii zicea sa stinga tigara. El o stingea, dupa ce trecea nasu’ o aprindea iar. Si scena se repeta din 3 in 3 minute, controlorul, dintr-un motiv necunoscut, fiind foarte plimbaret.

As putea sa scriu doua vorbe si despre unele schimbari care au aparut brusc odata cu inceperea clasei a 10a. Cum ar fi ca legendarul Satir, vechi coleg de Blogspot si bun prieten, s-a mutat din centrala mai inspre periferie, la B in Vianu (scuzi jocul de cuvinte). Pe aceasta cale ii cer scuze ca am crezut ca face misto de mine cand mi-a zis ca s-a transferat, si ii promit ca o sa-i fac cinste cu shaorma aia fara ceapa si cu mai multi castraveti pe care a castigat-o odata cu pariul. Bine-ai venit frate!

Mi-a mai fost sugrat sa scriu despre ultima zi de vacanta. O sa fac si asta, dar numai ca o comparatie. O privire in The Blacklist va va arata ca am scris anu trecut pe vremea asta un articol de sfarsit de vacanta, referitor la Red Bull, cu impresii de la Flugtag, evenimentul ala in care echipaje de creiere crete sar in Dambovita cu niste aparate artizanale. (Apropo, editia de anul asta nici n-am observat-o, oi fi fost plecat cand s-a tinut.) Acum, nemaiavand vreun cadru festiv, n-am facut decat sa umblu de colo-colo. La o bere in regie cu Vlad WoW, ca sa observ inca odata cat de mult s-a schimbat de cand eram colegi in 150, apoi am esuat prin Fire cu trupa Vianu, ca sa vedem cat de gol e si sa ne imaginam cat de plin era cu 2 zile inainte, la petrecerea de lansare Death Magnetic pe care am ratat-o. In mod normal seara s-ar fi terminat cu Cristina the Hun si Cristina . conducand 10F-ul in Rendez-Vous, locul despre care auzisem atatea si in care nu fusesem niciodata. Dar n-a fost sa fie, era full inauntru, asa ca finalul apoteotic al vacantei a avut loc in Vasiliada la un ceai, o carte si o sueta scurta.

***

Ar putea sa-si aleaga o tema oarecare dintre astea de mai sus si s-o detalieze. Sau ar putea sa faca altceva: sa abereze nescriind despre nimic. Dar asta ar face pe toata lumea sa creada ca e o varza totala in capul lui si ca nu se simte prea bine, si n-ar vrea asta.

la un rentz pe doizece

scena 1.incepe jocul
minicootza: haide ma
minicootza: poate nu iese vreunu pe parcursul jocului , ok ?
deea_sugar_lips: sa speram
3mpeople: ce grijuliu esti :>
minicootza: sunt grijulie :))
minicootza: de fel ..
3mpeople: foarte bine, te anunt daca o sa ies :)
minicootza: nici asa sa nu te prind
minicootza: incremenesti acolo
minicootza: [-x
minicootza: ai frateee
3mpeople: calmeaza-te soro
minicootza: caterinca balamale da ma enerveaza la culme :)))
3mpeople: nu ma pot concentra din cauza ta
minicootza: atrag atentia ? b-) >:)
minicootza: :>
3mpeople: deocamdata doar stresezi :)
minicootza: aaah , bun :))
minicootza: nu e panica
3mpeople: ohhh
3mpeople: va anunt ca ies
3mpeople: [ glumeam :P ]
deea_sugar_lips: poate nu iesi totusi
deea_sugar_lips: :)
minicootza: stiam k nu ma lasi la greu :))) , m-ai intrecut chiar :))
minicootza: uau
minicootza: sa vezi distractie

scena 2. aleg eu popa de rosu, tot jocul minicootza e AFK si da calculatorul carti pt ea
minicootza: care l-a luat k nu am fost pe faza intrase un bou pe mine ?
minicootza: :-s
3mpeople: pe tine? :> lol
minicootza: pe mess
minicootza: maa
minicootza: ce nu te prinzi si tu
3mpeople: tineretu` asta...
minicootza: extraordinar
minicootza: :-@
minicootza: oi fi vreo baba , mai stii
minicootza: ma rog , o lady

scena 3. intre minicootza si 3mpeople se da o batalie crancena pentru ultimul loc.
minicootza: 3m , te astept tata la -1500 :)))
3mpeople: vin, vin
minicootza: ai la -1700
minicootza: ;;)
3mpeople: nice one
minicootza: vin eu la -1400 daca refuzi :)))))
3mpeople: frumos din partea ta
minicootza: yes , schematica de mine :-j
3mpeople: fug de tine
minicootza: cu placere :))
minicootza: n-aveam c sa aleg

scena 4. punctul culminant. se lasa tacere si...:
minicootza: adevaru e ca n-am vreo 2 dinti din fata

scena 5. se apropie sfarsitul si minicootza e disperata sa mai gaseasca un subiect de conversatie cu "partea masculina"
minicootza: baaa voi nu sunteti sanatosi , lasati totale la urma ?
minicootza: partea masculina
minicootza: cu voi vb
minicootza: :))))
3mpeople: eu astept cartile pentru totale, sa ma departez definitv de tine :)
minicootza: unde spre -2000 ?:)))
the_mattix: ...iar pe mine m-a amutit complet...spiritul tau:">
minicootza: spirit in ce sens ?:)))
the_mattix: spirit ca sa nu fiu nesimtit
3mpeople: cool
minicootza: de obicei par sempateca , de data asta nu mi-a iesit :-< :))
3mpeople: mini... ia avant :))
minicootza: stai asa sa ma vezi acu` ;;)
minicootza: baaah
minicootza: totala ta si tot te-am luat buey acesta :)))>:)
3mpeople: presimt ca voi fi ultimu` :(
minicootza: 3 renturi
minicootza: nu e panica
minicootza: noi le luam
[system]: server_message_rating_changed|deea_sugar_lips 474 20
[system]: server_message_rating_changed|3mpeople 809 -20
[system]: server_message_rating_changed|the_mattix 697 -1
[system]: server_message_rating_changed|minicootza 532 -12

epilog: nu mi-e rusine ca am fost intrecut de o tipa cu usernameu "deea_sugar_lips". mi-e mai rusine ca am rezistat 20 de minute jucand si citind conversatia asta. dupa campaniile "distrugeti conquiztador" si "distrugeti blogspot", cu mandrie v-am prezentat "distrugeti doizece". la mai mare, minicootza

F1

Long time no see. Punct si de la capat.

Am ascultat Metallica pe vh1. Am ascultat Metallica la niste boxe uriase, setate pe un equalizer de house. Am ascultat Metallica de pe laptopul meu cu Vista pe el. Am ascultat Metallica la ipodul vechi, cu ecranul storcit (curg cristale prin el) si cu castile facute pilaf pe care l-am primit cadou acum 2 ani si ceva. In fine, am ascultat Metallica (Fade to Black, Nothing Else Matters si Fixxxer, de vreo 50 de ori fiecare) la Piatra Neamt, la boxele de 40 de mii ale lui Mihai. Se poate, deci, spune ca am avut o experienta destul de diversificata cu trupa asta. Le stiu discografia pe de rost, imi vedeti tot timpul versurile lor pe la status si visul vietii mele este sa ma duc la un concert, sa-i vad cum canta live si sa prind toba mare a lui Lars. (Daca am norocul sa arunce cu ea, bineinteles.) Dupa asta, pot sa mor impacat si sa-mi iau in primire cele 72 de virgine.

O ocazie buna e concertul din vara, unde am si bilet. Ca sa vad cate zile mai sant pana atunci, nu trebuie decat sa ma uit la statusul Andreei. Ca sa fiu prezent acolo..mai greu.

E cam sec atunci cand parintii tai nu agreeaza deloc ideea de concert. E si mai sec cand isi exprima vehement parerea asta si nu prea stii cum sa faci sa ajungi naibii pe 23 iulie pe stadionul Cotroceni. Eu am ramas in pana de idei, asa ca fac apel la voi, cei care ma sustineti: cum le spui alor tai ca vrei sa mergi la concert, imediat dupa ce ti-a venit factura Vodafone de un milion si ceva? Mersi anticipat pentru orice idee care nu e construita pe unul din tiparele: „de ce dracu sa nu te lase la concert?”, „promite-le ca esti baiat bun si-ti mananci tot grisuletul”, „du-te pur si simplu”. La chestiile astea, dupa cum vedeti, m-am gandit si eu.

Premiez eventuala idee salvatoare cu niste eventuala bere la concert.

de ce se cheama bucurestiul "bucale". partea a doua

Am scris despre ce se intampla dimineata, inainte de Lexis. Hai sa va zic cum e si dupa. Prin comparatie, mersul de acolo la scoala e deosebit de placut. Mi-a mai trecut somnul, nu mai e chiar asa de aglomerat, am companie, am timp de pierdut in loc sa fiu in intarziere.. Rezultatul e ca am timp sa observ comportamentul cretin al romanului de rand si sa fac misto de el.

Sa incepem cu baba (mai acra ca limonada aia din Piatra Neamt) care urca la statia urmatoare. Impinge si loveste cu poseta pentru a ajunge la unicul scaun liber din autobuz. Se aseaza, rasufla usurata si priveste in jur. Langa ea e o alta baba. Se leaga o conversatie care incepe asa: “doamna, va rog sa ma scuzati ca nu v-am cedat locul, dar am o problema cu piciorul provocata de..” si continua pe tema diverselor boli si operatii pe care le-a avut de la Revolutie incoace. Sa mor daca inteleg ideea asta: sa incepi sa conversezi cu persoane complet necunoscute pe teme ca problemele de sanatate, retete de sarmale, politica, fiica plecata la munca in Italia.

La un moment dat soferul pune o frana brusca si Teo isi pierde echilibrul si intra, involuntar, in receptorul comunicarii mai sus mentionate, AKA baba care nu prinsese locul pe scaun. Cele doua doamne de varsta a treia incep, distant si politicos, sa o barfeasca pe Teo si sa se planga de situatia disperata cu tineretul. Citez: “maica daca te-ai tine de bara in loc sa vorbesti atata cu prietenii tai nu ne-ai mai lovi pe noi”. Inca o data, logica asta ma depaseste. Adica e adevarat ca majoritatea oamenilor nu sant in stare sa execute doua activitati solicitante in acelasi timp, dar eu personal nu consider vorbitul si tinutul de bara activitati solicitante, si in niciun caz incompatibile. Daca taci din gura te tii mai strans sau cum? Si daca da, ele de ce nu tac?

Scena doi, librarie. Vreau si eu, ca tot omu, sa-mi iau un caiet de bio. Observ ca e ditai coada, desi sunt trei vanzatori. Ideea ca librariile sunt brusc mult mai solicitate e complet implauzibila, asa ca ma uit mai cu atentie peste capetele celor din coada. Dintre cei trei vanzatori, doi servesc aceeasi persoana. Nu cu vreun obiect voluminos sau greu de gasit, ci cu hartie creponata si mine de 0.5. Nici macar nu ii da unul hartia si unul minele. Apuca amandoi hartia, se confrunta din priviri: “eu i-o dau!” “ba nu, eu i-o dau!”. I-o dau impreuna, dupa care incep sa se scobeasca in cur dupa mine. Vin amandoi cu cate o cutie, persoana de la coada alege una, plateste si pleaca. In tot acest timp, al treilea vanzator sta cu mainile in buzunar, se uita si fluiera incetisor. El o fi arbitrul.

Scena 3, biblioteca. Sefa si cea mai responsabila persoana din perimetru, adica bibliotecara, fumeaza la cativa metri de carti. Am o discutie cu Teo pe tema asta.. Adica hai sa neglijam efectul pe care in are fumul asupra cartilor, dar am incontinuu un flash cu bibliotecara aruncand grijulie un muc de tigara peste umar si un raft de volume rare luand foc. Cand ii suna telefonul, femeia stinge calma tigarea si raspunde. O prietena veche la celalalt capat al firului. Timp de 5 minute cele doua vorbesc despre cat de mult se bucura sa se auda si despre cat credit mai au. Asta e inca o chestie pe care nu pot s-o inteleg nici mort..iti consumi creditul vorbind despre..credit? E ca si cum ai scrie despre faptul ca scrii o poveste despre cum scrii, sau ca si cum te-ai juca de-a inventatul unui joc pe care nu-l joci niciodata. E fara substanta, fara sentiment.

Povestea cu Lexis am terminat-o. Ca bonus, o faza petrecuta in La Fourmi in timpul unei ore de romana. Tache se duce si pune o bere pe banda. Tipa de la casa il intreaba cati ani are. Dupa o scurta ezitare, el zice ca 16. “Atunci imi pare rau, nu pot sa-ti dau bere.” Pe fata lui Tache apare o expresie caracteristica de nepasare, insfaca berea, o pune pe banda de la casa de vizavi. Tipa de la prima casa catre tipa de la a doua casa: “Nu-i da fata, ca are 16 ani”. Fara sa scoata un cuvant, a doua tipa ii da berea, Tache o ia si pleaca. Eu, mort de ras, ma duc s ascot din dulapurile de la intrare jumatea de pizza de la Nea Gica pe care o lasase Tache acolo la intrare.

Se spune ca SUA e tara tuturor posibilitatilor. Atunci, prin analogie, Bucuresti e orasul tuturor posibilitatilor.

de ce se cheama bucurestiul "bucale". partea intai

Apartin majoritatii. Si pentru mine, ca pentru multi altii, 8 jumate dimineata e sinonim cu “devreme ba”. Numai ca, in timp ce unii stau acasa pe jumate adormiti si mananca, vad un film, dau atacuri pe rockpletos, vorbesc cu nustiuce gagica pe mess etc, eu strabat masele de bucuresteni sictiriti intr-o incercare disperata de a ajunge, macar odata, la timp la Lexis.

De la intrarea in gara de nord si pana la gura de metrou, un numar variabil de homelessi se apropie de mine si imi cer bani de tigari. Bineinteles, cererea este mascata: “hai baiatu ca imi mai trebe si mie 20 de mii sa-mi iau bilet pana la Baicoi..ai mila de mine”. Ensiferum imi urla in casti, si ma prefac ca e prea tare ca sa aud ce zic ei. Si am impresia ca sunt destul de convingator cu chestia asta.. Ideea e ca am niste casti foarte vechi si foarte vai de mama lor, care imprastie sunetul in jur in loc sa mi-l toarne mie in timpane. In felul asta, eu dau foarte tare volumul ca sa aud si eu ceva, si cei din jurul meu o aud cam la fel de tare ca mine. Am facut un experiment, si am observat ca cineva care sta aproape de mine poate sa distinga si vocea.

Bineinteles ca lumea nu stie asta, si persoanele de varsta a treia din metrou ma privesc ca pe un adolescent cretin care isi distruge auzul. Ma uit la ei cum dau din cap a neintelegere. Unii mai si fac comentarii de genul “tineretu asta maica..numa cu prostii isi pierd viata”, avand impresia ca eu nu-i aud. Ii aud foarte bine, zi de zi, aceleasi comentarii, aceeasi atitudine, aceeasi minte inchisa, aceeasi gandire cum ca “valorile clasice sunt tot ce conteaza; ce e modern n-are niciun rost”, aceeasi ingamfare (se asteapta sa le facem loc tot timpul, sa ocupam cat mai putin spatiu, sa respiram cat mai putin oxigen, nu-si cer scuze niciodata cand ne trantesc o sacosa de rafie cu 10 kile de legume pe picior). Refuza sa creada ca nici noua nu ne place transportul in comun, si ca muzica din casti e un mod de a adauga macar un element placut intr-o mare de aglomeratie, transpiratie si trafic naspa.

Printre toti cei care ma privesc cu dispret exista un tip. Infatisare normala, nimic extravagant la el. Imi zambeste si bate cu degetele ritmul de la “Tale of Revenge” pe bara de care se tine. Ori e fericit ca aude bateria lui Janne in loc de acordeonul lui Guta, ori e pedofil. Una din doua. Decid sa nu ma risc si nu intru in vorba cu el.

Am ajuns la Crangasi, cobor din metrou. Ma uit la ceas. E 9 fara zece. Cacat, iar o sa intarzii. Vad ca e un 41 in statie si incerc sa fug inspre el. Dar nu pot. Imi zicea cineva intr-o zi ca “intr-o statie de 41 nu mergi, ci te lasi dus”. Si asta asa e. Si Crangasi, conexiunea cu metroul, e cea mai rea dintre toate. Incerc sa-mi folosesc echipamentul din dotare, adica un cap si doua coate. Cativa ma-njura, dar reusesc sa urc in tramvai. Aici santem mai strans bagati unii-n altii decat o pereche de nimfomani, si growlul din castile mele oripileaza urechile sensibile ale oamenilor care ma strivesc. Numar statiile pana la Ion Mihalache, locul unde 41 se elibereaza in mod miraculous de fiecare data.

Intr-un final cobor, trec strada si sun la interfon. Secretara de la Lexis zambeste. Cum intru in clasa, primul lucru pe care il fac restul e sa se uite la ceas. Nu am intarziat mai mult ca de obicei..e totul in regula.

Nu pot sa ma consider punctual, dar in general sunt altii care intarzie mai mult ca mine. Diminetile de luni si vineri sunt altfel. Poate fiindca e devreme, poate fiindca e traseul asta prin Bucuresti de care a-nceput sa-mi fie scarba. Rezultatul e ca ajung ultimul cam de fiecare data.

mr. incredible

Cand esti la olimpiada nationala de fizica si vezi un tip care se plimba incoace si-ncolo pe un hol, scarpinandu-si intens barbia si mormaind ceva ce nimeni nu aude, iti imaginezi ca e un geniu neinteles care se gandeste la o teorie revolutionara. Aparentele inseala. Daca te apropii, s-ar putea sa vezi ca tipul iti zambeste absent si-ti spune, plin de sictir, un cuvant: “malachie”.

Cum e si normal, te simti surprins. Nu la asta te asteptai, nu asa incepe o conversatie inteligenta. Stai putin pe ganduri, observi ca tipul se uita la tine, parca asteptand sa spui si tu ceva. Usor ezitant, il intrebi: „ce-ai facut azi la proba?” El da din cap a intelegere si raspunde: „am luat magaru’ de pula”. Dupa care se indeparteaza.

Il cunosteam dinainte de scena asta, dar ii vazusem alta latura inainte. Statusem cu el in camera cu alta ocazie, si se comportase normal (cu exceptia faptului ca, intr-o noapte, ma trezisem din somn si il vasusem cum bora pe jos). Acum m-a socat.

Mai pe seara ne-am strans cativa intr-o camera si am pus de un rentz (din intamplare, in camera aia statea si el). Stateam noi ca oamenii pe jos, mancam o samanta de floare si ascultam un Blind Guardian (la niste boxe ca lumea, dupa doua nopti de ascultat Metallica la boxe cumparate cu 40 de mii din oras). Plictisindu-de de patrulat pe hol, omul nostru intra in camera si se aseaza pe un pat langa „masa” noastra de rentz, zice ca-i e sete. Colegii lui de camera cumparasera o butelca de 10 litri de apa din care mai ramasesera vreo 6. Asa ca ii zice unu: „ba frate. daca golesti butelca asta in juma de ora, iti dau 10 mii.” Noi ne continuam jocul, el se pune pe baut. Si bea, si bea, si bea..

La un moment dat se opreste si se uita atent in butelca timp de vreo juma de minut. Observa ca noi ne uitam la el si radem, asa ca ne informeaza: „ma uit dupa gandaci. ca am mai mancat eu gandaci la viata mea, da nu mi-au placut.” Ne reluam activitatile, noi rentzul, el bautul. La un moment dat un tip povesteste, ca fapt divers, cum, acelasi om, cu cateva seri in urma, isi daduse foc la sapca si si-o pusese in cap. Probabil vroia sa fie imaginea completa.

In decurs de trei sferturi de ora, si cu cateva pauze luate ca sa se usureze, omul a baut 6 litri de apa. Din pacate pentru el, pariul era pentru juma’ de ora, asa ca, dupa ce s-a umflat de apa, a trebuit sa-i dea zece mii colegului de camera.

Tare, nu?

the end of this chapter. part 2

Am inceput sa imi impart viata in capitole. Nu ca as vrea sa scriu vreo autobiografie, pur si simplu apare cate-un eveniment dupa care sunt obligat sa trag linie si sa incep altfel. E greu. E incredibil de greu sa te uiti in urma, la ultimele cateva luni, si sa zici: „s-a terminat”.

A fost o perioada foarte frumoasa. Chiar daca ne vedeam foarte putin, chiar daca apareau tot felu de lucruri care ne tineau departe, chiar daca, cum ziceai tu, „ne placea sa ne certam”, am fost fericit astea patru luni. Am incercat sa fiu cat mai deschis, si cu toate astea probabil ca nu m-ai inteles intotdeauna. (Cum, de altfel, unii nu m-au inteles deloc in toata povestea asta.) Imi pare rau daca am dat vreodata impresia ca nu-mi pasa, mi-a pasat tot timpul.

Si tocmai fiindca partea asta a vietii mele a fost atat de placuta mi-e atat de greu sa ma despart de ea. Da, raman la parerea ca e mai bine asa, dar as fi dat orice sa fie altfel. Nu s-a mai putut.

O concluzie pe care am tras-o eu a fost ca, intr-adevar, timpul nu rezolva nimic. Timpul nu imbunatateste lucrurile, ci le ia cu totul si pleaca. Si de-asta am zis incontinuu ca e bine sa ne bucuram de ce avem atata cat l-om avea (sfat general pe care il dau tuturor celor care n-au ce face si imi citesc blogul). Si de-asta eram asa de insistent uneori si te suparai tu pe mine. Vroiam sa se intample cat mai multe in capitolul asta.

De ce spun toate astea intr-un loc public? Fiindca vreau sa fiu inteles odata si bine de toti cei care nu mi-au inteles atitudinea si fac remarci de cacat. Deci: m-am bagat in chestia asta fiindca vroiam sa fiu fericit. Am ramas in chestia asta fiindca ma facea fericit. N-am vrut sa termin mai devreme chestia asta (cand voi imi ziceati s-o fac) fiindca speram ca inca mai poate sa ma faca fericit. Totul s-a terminat cand am vazut amandoi ca nu mai avea niciun rost sa continuam. Nu regret deloc ca am inceput-o si am continuat-o, ba chiar mi-ar fi placut sa mai dureze.

Sper ca o sa raman fratiorul mic si tembel. Te iubesc ma.

cresc

Intr-o situatie mai tensionata, mi-a fost spus un proverb. “Timpul le rezolva pe toate.” Dupa cum au vazut cam toti cei implicati, timpul nu rezolva nimic, ci doar trece ca porcu pe langa tine.

Imi vin acum in minte cateva perle de intelepciune care se potrivesc mai bine cu situatia. De exemplu: “Human nature can’t be changed”, “A penny for your thoughts”, “Don’t reach for what you can’t grasp” dar, mai ales, “You don’t crap where you eat”.

Greseala mea. De acum o sa incerc sa tin cont de chestiile astea.

referat la religie

Tema: Fericirea..ideal sau realitate?

Depinde ce intelege fiecare prin fericire.

Dupa parerea unora, fericire inseamna sa-ti mearga absolute toate lucrurile bine, sa nu te supere nimeni si nimic, sa ai tot ce ti-ai dorit vreodata. Inseamna sa te intelegi bine cu absolut toata lumea, toti sa te considere simpatic, amuzant, inteligent, priceput, de o frumusete peste medie. Cei care cred lucrurile astea sunt cunoscuti, in termeni medicali, ca „maniaco-depresivi”. Fiindca pentru oricine din afara este evident ca nu vor obtine niciodata ceea ce isi doresc..isi doresc prea mult. Punand tinta prea sus, nu faci decat sa idealizezi fericirea si sa te condamni la a nu o obtine niciodata.

Atitudinea diametral opusa este sa te multumesti cu orice iti pica, oricat de putin si de nasol ar fi acel „ceva” (atitudinea incurajata de comunism). Nu e bine sa treci nici in extrema asta, fiindca toata viata nu o sa faci decat sa te prefaci ca esti fericit, fara si fii cu adevarat, si in acelasi timp sa fii invidios pe cei care, spre deosebire de tine, au reusit sa-si gaseasca fericirea. Nu trebuie nici sa tragi linia prea jos, trebuie sa te lupti totusi pentru ceva...

Da, pentru fericire trebuie sa te lupti. Eu, cel putin, nu consider fixa linia asta despre care tot vorbeam. Idealurile mele se schimba repede...imediat dupa ce am obtinut sau nu am obtinut ceva vreau altceva. Si atunci ce ma face fericit? Nu pot sa spun exact. E un sentiment general, nu e produs de un lucru anume. Imi place cum evolueaza viata mea in momentul de fata...sunt fericit. Se intampla ceva groaznic...nu mai sunt. Pentru mine e cea mai pura realitate.

Sunt lucruri mici si mari care fac fericirea reala. Ma simt bine cu prietenii mei, fac o plimbare cu prietena prin parc, mai am cate un succes pe la scoala..e bine, e frumos. Bineinteles ca se intampla si lucruri neplacute, dar cu timpul am invatat sa ma concentrez mai mult pe alea placute. Eu insumi imi spun Nemultumitul si comentez ore in sir de fiecare data cand merge ceva prost, asta dintr-o dorinta de mai bine care e omeneasca. Asta nu inseamna ca nu apreciez lucrurile care ma fac fericit, ci doar ca mai dau cate-un sut in cele care ma enerveaza.

Daca stau sa ma gandesc, ce am spus pana acum seamana destul de mult cu autosugestia. Daca prefer sa fiu optimist si sa ma gandesc mai mult la lucrurile bune, atunci asta se si intampla. (Nu, cu metoda asta nu poti sa exagerezi, si sa-ti spui ca esti fericit chiar si cand te-a lasat nevasta, ti-a murit pisica si ai aflat ca ai cancer in faza terminala. Functioneaza numai in cazurile moderate si obisnuite.)

In concluzie, ca sa raspund la intrebarea din titlu, fericirea e ceea ce o facem noi. Unii ajung sa o aiba, altii nu. Si nu tine neaparat de starea sociala sau de calitatile fiecaruia, ci de modul in care privim ce avem si ce dorim.