sarbatori ipocrite

Mi-am downloadat odata un program de creat manele. Unii probabil ca il stiti, iti aparea o fereastra in care setai diverse chestii: tipul vocii (femeie, barbat, barbat care pare femeie), numarul de greseli gramaticale pe minut, numarul de „sa moara dusmanii mei” pe minut, ritmul (de petrecere, de inmormantare, lesinat etc), titlul (la alegere dintre „masina”, „dolarii”, „piranda” si inca cateva), presupusul autor (combinatii de „adi”, „liviu”, „nicu”, „jean”, „putza de maimutza”, „bashtanu”, „bogatashu”). Dupa care programul iti facea maneaua, numa buna de scoasa pe piata.

In aceeasi nota, m-am gandit sa fac eu un program care sa scrie pentru tine mesaje cu urari de sarbatori. Bagi acolo cui vrei sa-l adresezi (prieteni, rude, colegi nasparlii), de cate ori sa apara cuvintele „lumina”, „ocazia”, „sarbatori” si „sfant”, care sa fie tonul general al mesajului (solemn, hazliu, macabru) si, in sfarsit, cat de penibila sa fie impresia lasata (de la penibilul ala usor de acceptat la penibilul cronic care iti schimba mult in rau parerea despre expeditor). Dupa ce citeste datele de intrare, programul trimite automat mesajul la toata lista ta de Yahoo si tuturor numerelor din memoria telefonului. Tare, nu?

Nu am nimic cu mesajele care imi ureaza un simplu „Craciun fericit”, ba chiar le-am si raspuns celor doi sau trei care au facut gestul asta sincer. In schimb ma enerveaza zecile de oameni care au impresia ca ideea transmisa nu patrunde bine in mintea ta daca nu e insotita si de o poezioara, cateva invocari ale divinitatii, niste aberatii acolo.

Ce ma enerveaza la mesajele astea? Sunt trimise in masa si deloc personalizate. Sunt trimise din obligatie si nu din vrun sentiment de prietenie. Sunt plicticoase ca naiba. Si, de multe ori, sunt complet opusul a ceea ce gandeste cel care le trimite. (Adica nu te apuci sa vorbesti despre prietenie si fericire cand tu insuti de-abia astepti sa scapi de obligatia asta cretina, ca sa poti sa vezi mai repede ce cadouri ai primit, dupa care sa te indopi ca porcu cu mancare in liniste si pace sufleteasca.) Si poate viziunea mea de Craciun fericit nu e aia pe care o aveti voi. Eu vreau un Craciun pur si simplu.

Pe mess hai sa zicem ca mai inteleg scopul, poti sa enervezi lumea pe gratis, te face sa te simti bine. Dar cu smsurile care-i faza? Cine n-are ce face cu creditul sa-mi dea mie. Decat sa scrieti voi un mesaj ipocrit de banii aia, mai bine scriu eu unul sincer pentru gagica-mea.

children of the revolution

Santem liberi frate, adica facem ce vrem noi. Hai sa ne ducem sa ne dam jos pantalonii in mijlocul strazii. Hai sa luam cacat de caine cu manusi chirurgicale si sa-l aruncam intr-o alimentara. Sau si mai bine, de ce nu sarim naibii toti de pe TNB, ca doar avem dreptul s-o facem. (Am fi priviti cu dispret de cohorta de emoizi de pe Motoare, fiindca am ales o moarte fara chinuri, dar asta e irelevant.)

Putem sa mergem oriunde, sa intram oriunde. Ma doare-n cur ca Krishna e un loc calm si cu o atmosfera placuta, eu ma duc acolo sa injur tare, sa imit rasul lui Becali si sa ma dau la tipele care servesc la masa. Ce conteaza ca sunt la cinema si nu in cocina lu tata, am dreptul sa ma cred in Worms 3D si sa-l iau la tinta cu popcorn pe viermele din partea cealalta a salii. La fel cum am dreptul sa-mi sterg bocancii (plini de flegme si excrementele a vreo cinci specii diferite) de geaca tipei aeriene de pe scaunul din fata. E vina mea ca e atenta la film in loc sa stea cu ochii pe geaca?

Tot ce-mi trebuie ca sa intru intr-un loc sunt sentimentul de libertate si panoul cu „deschis” pe usa. La fel si cu Netu, ce ma impiedica sa-mi fac Deviant? Desi sant constient de faptul ca cea mai reusita poza a mea e o captura cu al 200-lea floc din dreapta care-mi flutura in vantul serii linistite in care mi-am dat chilotii jos in Piata Victoriei, tocmai mi-a luat tata o camera beton si tre’ sa-mi arat talentul.

Jucam azi un Conquiztador si pic cu un prost pe harta. De cum a inceput jocul, prima chestie pe care a facut-o a fost sa scrie repede pe chat: „ba aveti iduri de mess?”. Nu-l baga nimeni in seama. „sal ba”. Nu-l baga nimeni in seama. „buna”. Nu-l baga nimeni in seama. „ba santeti chiori?” Nu-l baga nimeni in seama. Cam la a doua intrebare de cultura generala, omul spune ca ziua nationala a Romaniei e pe 127 decembrie. Atunci decid sa intru in vorba cu el si bag pe chat: „pe 127 decembrie o sa-ti dau eu idu meu”. Raspunsul lui: „du-te ba dracu ca am apasat gresit” si iese din joc.

Am mai zis de muuulte ori chestia asta: daca singurul tau scop e sa gasesti indivizi la fel de oligofreni ca tine cu care sa socializezi, poti sa te rezumi la hi5. Fiindca pe conquiztador, blogspot, doizece etc nu faci decat sa enervezi lumea.

Libertate nu inseamna ca faci ce vrei. La nastere iti castigi dreptul la libertate, dar cu conditia sa inveti sa te abtii de la gesturi taranesti sau stupide care sa-i deranjeze pe altii. Daca nu poti, libertatea iti e restransa. De-aia exista comenzi ca „kick”, „ban”, sau datul afara insotit de un sut in cur.

Si simplul fapt ca, uneori, nu-ti iei sutul in cur nu inseamna ca esti mai putin nesimtit.

respect my autoritah

Prin iarna asta, mama era chemata la scoala (150 pe atunci) pentru a avea o discutie foarte serioasa despre mine cu profa de romana (aka Moho). Intre un urlet de batalie si o stersatura de scuipat la gura, sus-numita profa m-a acuzat, printe altele, de urmatoarele: ca instig clasa la acte de violenta si exhibitionism, ca imi petrec timpul liber cu o gasca de nazisti, ca eu am dat grafful proaspat aparut pe sediul Lexis Kogalniceanu (lucru pe care, citez, “il stiu din surse sigure”; mie cel mai interesant mi se pare ca eu mergeam la 1 Mai nu la Kogalniceanu).

Timp de cateva luni a ramas la parerile ei, dupa care i s-au descarcat bateriile, s-a dezactivat modul “berserk” si a lasat-o mai moale. La un moment dat chiar si-a cerut scuze fata de mama pentru ce ii zisese. Timpul a trecut, s-a dus naibii generala, eu am ajuns la liceu. Si bineinteles ca a venit o zi in care m-am intors sa vad locul in care am stat 8 ani.

Am avut o discutie lunga, degajata, amuzanta, inteleapta cu Theo. Atmosfera s-a schimbat brusc cand am dat peste profesoara de engleza Gabriela Geana, cunoscuta sub pseudonimul “ma-sa lu Traianel”. Cam pe la a treia propozitie schimbata am avut un soc: am vazut ca mi se adresa cu “dumneavoastra”. “Si cum va descurcati la liceu?” “Va plac colegii pe care-i aveti?” “Va urez mult success mai departe, Matei.” Trecand cu greu peste paradoxul reprezentat de urare, am plecat mai departe spre cancelarie, unde aveam sa ma intalnesc cu Moho.

Statea pe un scaun si lucra la ceva; la inceput s-a facut ca nu ma vede desi vorbeam tare cu altcineva chiar langa ea. Am bagat un “sarumana” si apoi mi-a cazut falca. Si ea tot cu dumneavoastra vorbea. [Daca nu ar fi fost ma-sa lu Basinel as fi zis ca Moho face misto, dar asa e o coincidenta prea mare.. Si respectiva mama nu e genul sa faca asta ironic, sau sa intre intr-o schema complicata cu Moho, cei care o cunosc stiu despre ce vorbesc.] Am ramas marcat de chestia asta..aceeasi persoana care ii zicea lu mama ca a crescut un sarpe la san a ajuns sa i se adreseze respectuos sarpelui.

Dupa ce am plecat de la 150, chiar in parc la Eroilor m-am intalnit cu Blonda. I-am povestit faza, dupa care eu am plecat inspre casa, in timp ce ea se ducea la scoala sa faca cam acelasi tur pe care il facusem eu. Acasa am vazut un mesaj de la ea, in care imi spunea ca si ea a patit la fel.

Concluziile nu le trag deocamdata, o sa mai trec p-acolo, intorc situatia pe toate fetele, ma gandesc, ma screm, si pana la urma o sa ajung la explicatia corecta. A, si v-am zis cat de socat am fost eu.. Acum incarcati sa va imaginati cum a reactionat mama cand i-am povestit.

ce sa nu asculti daca esti prost

Tristania – Widow’s Weeds
Morten Veland e un geniu. Atmosfera imposibil de descris in cuvinte… violent, melodic, intunecat, romantic etc. Albumul asta a definitia doom metalului. (Si ii rog pe cei care au ascultat “Ashes” sau “Illumination” sa ma creada ca “Widow’s Weeds” e incomparabil mai bun.)

Therion – Secret of the Runes
Daca tu ar trebui sa scrii un album care are ca tema mitologia nordica, cum l-ai scrie? Combinatia perfecta dintre metal, orchestra si coruri. Cel mai bun dintre peste 10 albume intre care nu gasesti doua care sa semene unul cu altul. Therion au incercat death metal, doom metal, un gothic metal cu foarte multe influente din muzica clasica (recomand “Deggial”) si s-au oprit la un gothic “pur” care, dupa parerea mea, li se potriveste cel mai bine (exclud albumul “Gothic Kabbalah”, pe care cred ca l-au scris cand erau beti).

Sirenia – At Sixes and Sevens
Morten Veland dezlantuit, lasat sa faca ce vrea muschiu’ lui dupa ce a plecat de la Tristania. Fara sa fie comercial, At Sixes and Sevens e mai usor de inghitit decat era Tristania in zilele bune. Nu are atmosfera de pe Widow’s Weeds si nu are vocea lui Vibeke Stene, dar Morten canta mai bine ca niciodata si chitarele te lasa pe spate. O usoara migratie dinspre doom inspre industrial, trecand prin gothic.

Theatre of Tragedy – Aegis
Mi se face greata cand vorbesc despre formatia asta si interlocutorul imi spune ca a ascultat “Musique” sau “Assembly”. Cu primele lor trei albume, Theatre of Tragedy au inventat gothic metalul de azi. “Theatre of Tragedy” si “Velvet Darkness They Fear” sunt mai dure; “Aegis” e soft, dar e o opera de arta. Genul de album pe care il asculti pe intuneric cu ochii inchisi si deodata te trezesti ca ai mana in pantaloni. Calm si melodic, nu se aseamana deloc cu albumele mai noi care includ elemente electropop.

Nightwish – Wishmaster
Nu stiu daca sa-l cataloghez ca gothic sau power metal, dar asta e irelevant. Foarte rapid si foarte inventiv. Albumul care m-a facut sa trec de la Linkin Park la metal, si cu asta cred ca am spus totul.

Blind Guardian - Imaginations from the Other Side
Sa zicem ca ignori vocea geniala a tipului. Sa zicem ca nu te intereseaza niste versuri inspirate si inteligente. Da’ peste chitare nu poti sa treci. E rupere. Un album despre povesti si despre confuzie… cel mai bun power metal pe care l-am ascultat vreodata. (Da, e peste Nightfall in Middle-Eatrh, mult peste.)

Galadriel – Renascence of Ancient Spirit
Formatia care contrazice teoria conform careia “tot metalul de calitate vine din nord”. Un doom metal sanatos de la niste baieti din Slovacia. Melodii nu foarte complexe, dar care te prind imediat.

Silentium – Altum
La prima ascultare, “Silentium” nu pare chiar cel mai inspirat nume, melodiile fiind destul de zgomotoase. Si totusi… aici gasesti genul de zogmot care aduce a tacere. Tot aici gasesti genul de depresie care nu are nicio tangenta cu termenul de “emo”. Enchanting…

Black Sabbath – Dehumanizer
Toata vara am facut un sondaj, si o majoritate covarsitoare il prefera pe Ozzie lui Dio. (Unii zicand chiar ca Dio e comercial.) Asta e, mie cel mai bun album Sabbath mi se pare unul din perioada Dio. Asta e heavy metal adevarat, cu cateva piese care rup si distrug, dar si cu o balada care te topeste, “Too late”.

Ensiferum – Iron
Metal de lupta, metal de distrugere, metal inaltator. Dur si rapid, aproape prostesc de violent… dar MELODIC. Pentru mine Ensiferum e revelatia ultimelor luni. O corcitura de folk, black si power care da clasa chiar si genurilor din care s-a inspirat. Vocile de folk care canta “lai lai hei” fac toti banii.

De ce am scris chestia asta in tara manelelor? Eh, speranta moare ultima. Articolul asta e adresat celor care nu se intalnesc cu mine in Eroilor si-mi spun veseli si pe un ton de profesor ca “Guta e gothic”. De asemenea, e adresat celor care-si tin muzica din telefon pentru propriile urechi si nu bucura saizeci de metri patrati de strada sau de autobuz cu ea. In fine, dedic articolul artistilor al caror nume nu este construit pe modelul [pseudonim]+”de la”+[presupusul loc de origine], de exemplu “Adi de la Valcea”, “Jean de la Craiova”.

oda solidaritatii. oda profului de franca

Da ba, iar scrie Nemultumitul despre profu de franca..

Se spune ca cel mai bun mod de a uni un colectiv de oameni este sa le dai un dusman comun. Chinuindu-se toti sa-i dea in cap dusmanului, o sa se imprieteneasca intre ei. E cea mai buna metoda de team-building pe care o stiu, si e verificata.

(Daca esti din Harnaj te sfatuiesc sa nu citesti mai departe, ca s-ar putea sa ai un soc.) Deci: clasei 9F din Vianu i s-a dat profesorul Otetea Coman. In jurul acestui stindard ne-am adunat cu totii. Nu ca sa-l urmam in batalie, ci ca sa-l injuram mai cu patos si sa-l scuipam cu tinta mai buna. Hai baietii: care-l ia intre ochi are respectul meu si un roman pe cinste.

Pe bune, ma si mir cum am ajuns sa facem treaba cu clasa asta. In prima saptamana am zis ca un chiul in masa o sa fie ceva imposibil.. adica am crezut ca o sa ramana obisnuitii 3-4 care nu vor sa plece. Si totusi am reusit, de doua ori respectabilul domn Otetea a ramas cu buza umflata. (Mai precis i s-a umflat si aia de sus, ca aia de jos e umflata din nastere.) Spectacolul e minunat: sa stai in Down si sa te uiti pe geam cum intra proful in scoala, sa te rogi sa se impiedice si sa moara (da insensibilu dracu nu se simte si nu moare), sa te uiti de dupa colt cum gaseste clasa incuiata, cum sta si se uita cu o expresie bovina si mirata la ea (cam ca in filmele alea in care un om merge drept inainte, iar cand da de un zid da cu capul in el pana il sparge ca sa treaca mai departe), sa stai la Nea Gica unde e bine si cald pana pleaca, sa-l vezi iar pe geam, de data asta iesind din curte.

A treia oara n-ati mai vrut s-o faceti. A trebuit sa ramaneti aia cativa ca fraierii in clasa. E bine ca ati dat test ma? E bine ca o sa ramaneti corigenti acu? (Eu am un 5 la Otetea, si mi-l pazesc cu pretul vietii. La omul asta trebuie sa lupti pentru nota de trecere.) Si din cauza voastra au mai patit-o si unii nevinovati. Adica aia care intrasera in clasa sa va zica sa veniti si voi afara si chiar atunci a intrat proful si i-a prins cu ghiozdanul in spate. (SI vroiam sa vin si eu sa va scot cu japca din clasa... mersi Laura ca m-ai oprit.) Data viitoare sper ca o sa faceti alegerea corecta. Ca am vazut ca santeti in stare, de doua ori ne-ati aratat noua, colegilor de suferinta, ca aveti discernamant.

De ce nu ne place noua proful asta deloc? Pai ia uitati-va si voi cum preda omul http://youtube.com/watch?v=T_Eb7PmG1u8 . Si dupa ce ne vorbeste despre Ceausescu, despre cum sa mergem imbracati elegant la o petrecere si despre de ce nu e bine sa purtam haine tricotate de mama, ne da teste din subjonctiv imperfect. (Nu sant sigur ca l-am scris bine. E prea complicat pentru mine.) Nu credeam ca o sa ajung sa am nevoie de meditatii ca sa trec clasa.. Uite ca acum am.

Intai ne-am bazat pe principiul ca “o ora de franceza pe saptamana e de ajuns”, asa ca plecam in fiecare vineri de la ora lui. Acum am realizat marea eroare din rationamentul nostru: o ora pe saptamana e deja prea mult. Stimate domnule Otetea, cand o sa venim la ultima ora din semestru, o sa va intrebati “Doo-mnuu-lee, eleeee-viiiii aaa-stia cine paaaa-caaaa-tele meeee-le mai suuunt?”

nemultumiri (sau de ce as vrea sa emigrez)

-pentru ca am fost obligat sa ma tund de doua ori in generala;
-pentru ca proful de franca mi-a dat un 5 la engleza (si nu a fost concediat pentru prostie);
-pentru ca, odata, in timp ce eram intr-un Netcafe, mi-a cazut o pisica pe tastatura printr-o gaura din tavan;
-pentru ca, de doua ori pe saptamana, practic involuntar un sport extrem (mersul cu 41 la opt jumate dimineata);
-pentru ca nesimtitii care merg cu transportul in comun folosesc parfumuri antisociale, probabil produse de un vecin in subsolul cu zacusca;
-pentru ca sunt pline calculatoarele romanilor de manele, dar cand caut ultimul album Visions of Atlantis il gasesc numai la niste norvegieni de la care trag cu viteza obezului impuscat in coaie;
-pentru ca ministrul educatiei crede ca steagul UE are 15 stele si se contrazice cu elevi de clasa intai care-i zic, veseli si inocenti, ca are 12 (problema, aici, fiind ca eu ma simt usor confuz cand ma “patroneaza” un om de zece ori mai prost ca mine);
-pentru ca fotbalul este considerat mai important decat totalitatea chestiilor care nu sunt fotbal, si Romania nici macar nu e pe aceeasi lungime de unda cu sportul asta;
-pentru ca cunosc oameni dispusi sa sara in Dambovita daca le dai bani (si apoi, fiindca au iesit murdari din apa, sa mai intre odata sa se curete);
-pentru ca locuiesc intr-un oras care e jegos si pute;
-pentru ca nicio alta tara nu are oameni care idolatrizeaza, lauda si imita un om ca Gigi Becali (am vazut multe specimene d-astea la viata mea);
-pentru ca, in ultima vreme, o ora contine mai multe massuri decat minute;
-pentru ca am in lista de mess multi oameni care rad la lucruri care nu sunt amuzante. am mult prea multi. deja nesanatos de multi.

Tara nu ma vrea. Eu de ce sa o vreau pe ea?

romanul s-a nascut de toate

Cata intelepciune in vorba aia cu “romanul s-a nascut poet”. Da’ nu numa poet. Si prozator. Si virtuoz. Si un pictor desavarsit. Ce mai, popor de artisti pe toate planurile, romanii transpun sentimentul in opere de arta ca nimeni altii. Toti ratatii care n-au ce face aleg una din variantele urmatoare: Unu. Scot din putul corzilor vocale niste melodii pe care pana si propriul dus le-ar considera degradante. Doi. Dau o fuga pe Mosilor sa-si cumpere spray-uri si incep sa mazgaleasca peretii, desi cea mai artistica chestie pe care sunt in stare s-o scrie este “pula”. (Faza prin care am trecut si eu si nu sunt deloc mandru. Graffiti faci cand ai talent nu cand ai prea mult timp liber.) Trei. Isi fac blog.

Si aici comentariile sunt nenumarate si interminabile. La origini, blogurile au fost facute de oameni care aveau ceva de zis. Si lumea intra si se informa, sau lua legatura cu autorul si amandoi isi dadeau cu parerea despre un subiect anume. Cand blogul a devenit ceva comercial, toata lumea a inceput sa-si scrie pe net impresiile, dezamagirile, sperantele etc. Asta e inca ceva de inteles, e omeneste sa te exprimi, asta fac si eu in momentul de fata.

Problema e cand nu ai nicio parere, nu ai nimic interesant sau amuzant de zis, da’ tu tot iti faci blog. Si pe blogul proaspat facut iti scrii impresiile despre blogul proaspat facut si recenziile la blogul proaspat facut. Asta e ca si cum ai publica o carte numai cu pagina de titlu, cuprins si critici favorabile. Bai frate, cand scrii ceva, chestia de baza e continutul, mesajul pe care il transmiti. Nu scrii numai fiindca te plictisesti. Daca n-ai ce face du-te sa cureti veceuri la McDonald’s. M-am saturat sa dau click pe linkuri care nu duc nicaieri. M-am saturat sa vad oameni care isi pun la status “articol nou pe blog, fac servicii indecente pentru un comment”. M-am saturat sa intru pe bloguri si sa ma uit intrigat la o pagina colorata, intrebandu-ma unde naiba sunt articolele.

Sfaturi pentru handicapati, semiretardati si manelari: Scrii numai cand ai ceva de scris. Nu scrii despre faptul ca “acum scriu”. Nu bati campii in 1000 de cuvinte incercand sa zici o chestie pe care altcineva o zice intr-o propozitie si o zice si mai inteligent ca tine. Si ceva elementar, si totusi demn de precizat: urmatoarea insiruire de cuvinte “sapca, albastru, prezervativ, paracetamol, Spider-Man, furculita” NU reprezinta un articol. Deci voi cand scrieti asa ceva nu se cheama ca faceti ceva creativ. (Stiu ca am sfaramat visele de afirmare a sute de bloggeri, dar am simtit nevoia sa va prezint dureroasa realitate.)

Asta e, frate, nu poti sa te pricepi la toate. Tu, Cardelino, habar n-ai sa scrii, dar poate iese un gunoier exceptional din tine. Si da, toti au dreptul sa se exprime, dar unii ar face mai bine sa se abtina, fiindca principiul asta cu libertatea e destul de prost inteles. Nu e sanatos sa faci un lucru numai fiindca nu ti-l interzice nimeni si fiindca alta idee mai buna n-ai. Astept cu nerabdare ziua in care sa pot intra la intamplare pe bloguri si sa gasesc o serie de trei la rand ale caror autori au neuroni care mai fac, din cand in cand, sinapse.

Asta tine de moda. A fost hi5, au fost blogurile, au fost flogurile, a fost deviantart, si acum revine blogspot in forta. Pe deviant nu ai ce cauta daca faci poze de toata jena si le mai si editezi fara pic de stil. Dupa parerea mea, deviant si blog sunt niste chestii mai serioase. Daca vreti pur si simplu sa fiti bagati in seama faceti-va hi5. Ce spuneti? Ca d-ala are deja toata lumea?

Sa muriti voi? Uite de exemplu eu n-am.

catcher in the rye

***

Se intampla destule chestii aiurea in jurul meu. Sunt confuz, plictisit, sictirit... Mi-e sila de voi. Nu mai pot sa va suport. Am ajuns in punctul in care deja nu imi mai pasa ce se intampla cu viata mea, nu mai conteaza ce viitor o sa am. Vreau sa scap de toata lumea si sa ma refugiez intr-un loc numai al meu, unde sa-mi traiesc visele si sa-mi implinesc toate fanteziile.

Pentru inceput, ma apropii de toti oamenii de care mi-e sila si incerc sa leg o conversatie cat de cat inteligenta cu ei. Incep cu o replica subtirica, ceva de genul “Maricel, pustiule...spune-mi povestea vietii tale”. Maricel se uita mirat la mine si ma intreaba ce am. Conversatia inteligenta a derivat deja in cacat scos pe gura cu un debit mai mare decat canalele care refuleaza prin oras. Gata. Plec. Ma despart de Maricel si de toti oamenii pe care ii cunosteam. Ma duc intr-un loc care-mi place, intr-un loc in care vreau sa fiu.

Descopar cu stupoare ca locul ma deprima si mai mult. Nu suport sa-l vad pangarit de toti ratatii... Ei nu merita sa imparta lumea cu mine. Nu-mi gasesc locul. Nu apartin nicaieri. Urmeaza sa am o cadere psihica, dupa care sa fiu dus intr-un loc unde sa aiba cineva grija de mine. Daca as avea un frate mai mare care lucreaza la Hollywood ar veni si el sa ma viziteze intr-o masina scumpa si cu o blonda buna da’ proasta in bot.

***

Povestea asta nu e adevarata. E inspirata din fapte adevarate. Si dintr-o carte. Si dintr-un sentiment.

Dar ideea e ca eu, desi pana la un anumit punct ma identific cu personajul principal, reactionez diferit. Optimismul meu ma face sa ignor toate situatiile penibile, depresive, idioate, dubioase, periculoase si asa mai departe.

Situatii cum ar fi faptul ca prea-impotentul prof de franca umple catalogul de 4,5 si 6. Dar nu la materia lui, ci le pune la engleza. (Adica n-am fost in stare sa leg trei vorbe la franca, dar am luat 5 la engleza.) Gege man, dai dovada de intelect si virilitate. Esti idolul meu, esti un model demn de urmat, esti un fel de adjunct al lui Branzei. De-abia astept sa merg la Lexis si sa-i zic profei ca am 5 la engleza. O sa fie mandra de mine.

Chestii de-astea se intampla odata la zece minute. Mai importante sau mai putin, situatiile care te fac sa vrei sa-ti dai jos pantalonii in fata destinului apar tot timpul. Depinde numai cum le privesti. Poti sa refuzi sa-ti gasesti locul in lume si sa-ti doresti ziua in care o sa stai la marginea unei rape sa prinzi copiii care sunt in pericol sa cada. Sau poti sa razi de ele, sa te oftici dar sa nu te tina mult cand o faci, sa-ti vezi mai departe de partea placuta a vietii. Parte care exista, orice ar zice unii. Craiasa zapezii poate sa confirme.

As vrea sa linistesc oamenii care au fost dezamagiti cand au vazut care e cartea mea preferata. Nu il vad pe Holden Caulfield ca pe un model in viata. Nu e o persoana mai buna ca proful de franca. Dar, spre deosebire de viata acestuia din urma care e un esec complet, din experienta lui Holden poti sa inveti multe. Si de-aia iubesc eu cartea asta.

diferenta si indiferenta

Acum vreo trei-patru luni, scriam pentru Theo un fel de articol. Despre faptul ca plecam din generala si merem la liceu. We’re moving on. Lasam tot ce-a fost in urma. Totul va fi altfel.

In articolul ala scriam eu ca, de fapt, se schimba doar decorul. Ideea ramane aceeasi. Citez din memorie: “Degeaba ne zic toti ca e un pas inainte si ca liceul e complet diferit de generala. Principalul e important, si anume ca, si atunci ca si acum, vor fi multe persoane cu care te intelegi bine si cu care iti petreci timpul, dar foarte putine la care tii cu adevarat. Si da, vor fi alti colegi, dar asta nu inseamna ca prietenii vechi vor fi uitati. Legaturile astea sunt prea stranse ca sa le rupem vreodata. Pur si simplu nu va credem. Orice ne-ati zice voi din experienta sau din auzite, nu credem ca se va schimba ceva.”

Realizez acum ca parerile mele de atunci, departe de a reflecta adevarul, erau definitia suprarealismului. Legaturile alea nu s-au rupt, dar au ramas un fel de simbol. Adica ne mai vedem din cand in cand, vorbim pe mess si toate astea, dar nu e la fel. E mai slab. E mai rece. Nu o sa-mi uit vreodata colegii, dar nici nu o sa ma mai vad cu ei cat ma vedeam inainte. Fiindca nu pot, fizic. Suntem departe, suntem despartiti de kilometri de distanta si ore ocupate.

Cred ca am avut insa dreptate cu cealalta parte. Cu foarte multa lume cu care te intelegi bine dar foarte putina cu care chiar tii neaparat sa te intelegi bine. Ba nu. Nu ma exprim cum trebuie. Eu cel putin tin neaparat sa fiu in relatii bune cu toata lumea (un insight pe care mi l-a provocat “sid ana din sava bre” pe mess acum cateva minute, si pentru care ii multumesc). Deci nu lipsa de vointa e problema, vreau sa fiu prieten cu toti, dar la unii chiar nu poti sa ajungi sa tii. Adica e omeneste frate, de unii iti pasa mai mult si de unii mai putin. In cazul meu, cei la care tin nu sunt foarte multi. Dar pentru mana aia de oameni as face foarte multe sacrificii si as da cam tot ce am. Simtiti-va mandri. Si asa sta treaba de cand ma stiu, asta nu tine de titulatura de “scoala generala plus gradinita aferenta” sau “colegiu national”. Asta e singura parte pe care am nimerit-o in articolul ala.

Am spus ca vreau sa ma inteleg bine cu toti, si cu cei cu care nu am legaturi prea stranse. Inca un lucru care mi se pare perfect omenesc. Nu vad niciun motiv pentru care m-as certa cu lumea sau nu i-as baga in seama. Si nu vad niciun motiv pentru care sa nu faca toata lumea asa. Deja ma doare gura de multe ori ce am zis chestia asta: nu va mai luati unii de altii din toate prostiile frate. Nu va mai certati ca ratatii. Daca astea sunt la voi probleme inseamna ca nu ati avut niciodata o problema adevarata. Gata. E foarte enervant cand niste prieteni de-ai tai nu se suporta unii pe altii. Sau si mai rau, se suporta dar se barfesc unul pe altul tot timpul si incearca sa te convinga sa-ti bagi organele in inamicul lor numarul unu. Si cel mai rau e cand ambele persoane sunt dintre alea foarte putine la care tii foarte mult si pentru care ai face foarte multe.

Citeam zilele trecute la Florenta o carte de Frank McCourt, “Teacher Man” se cheama. E un fel de ultima parte dintr-o trilogie despre viata autorului. (Poate ca “autobiografie” va suna sec, dar nu e. Va recomand cu toata caldura “Angela’s Ashes”, “’Tis” si “Teacher Man”.) Face tipu asta o filozofie geniala in cartile astea. Despre viata lui in particular, dar si despre viata in general. Isi vinde cartile sub motto-ul “People should stop bothering people”. Si aici sunt complet de acord cu el, si cu asta termin articolul. Daca asta e ultima chestie zisa, poate va ramane in minte. Si poate chiar tineti cont de ea.

there was free red bull on the other side

Flugtag 2.

In Unirii de pe la 11, cam de cand au inceput prezentatorii sa faca bancuri d-alea gen “trasniti in nato”, “tociu si palade” etc. M-am dus initial cu niste colegi de fosta scoala, niste fosti colegi de fosta scoala si niste prieteni de-ai fostilor colegi de fosta scoala. Dar acolo m-am gasit cu Felix, pe care nu-l vazusem de mult si cu care am avut destule de vorbit si de ras. La fel de obsedat de wow ca Lics si ca Vlad, da cum sa ma exprim... omu asta le zice altfel. Le zice astfel incat nu stai plictisit cu capu intr-o parte si il asculti intrebandu-te cand naiba termina, ci razi de ce-ti zice si chiar te intereseaza cat de cat.

Am facut turul aparatelor. Era misto ca inca mai lucrau echipele la ele si vedeai cum lipeau cartoane si colorau, cam ca la asamblare de trabant. Te uitai, radeai de ele, ca multe idei erau chiar tari. Cum ar fi: bolovan, scrumiera, trei porci zburatori (zburatori e usor suprarealist, mai mult scufundatori, da ma rog), o sticla de “Unkiu’ Jack”, o frunza de iarba, un veceu, chair un trabant (comentariul lor era "daca rabla asta tot nu merge, macar sa zboare"). De asemenea, idei care erau in esenta misto, dar erau puse in aplicare prost, cum ar fi masina familiei Flintstone, care arata, ca sa-l citez pe Felix, gay cu “gh”. Erau si idei scoase din cur, la care nu radeai simpatic ci radeai pur si simplu, de exemplu un mare “converse draga”.

Dupa o cercetare indelungata a zonei, putina salivare pe cartile si filmele din Diverta si o haleala la cafece s-a facut ora 2 si s-a desfundat teava. Au inceput sa curga, cam unu la cinci minute. Erau trei categorii. Alea foarte putine care chiar planau cativa metri (recordul a fost de 10) inainte sa ia apa. Alea foarte multe care, dupa ce impingeau baietii pe pista la ele, faceau un flipside in aer si se duceau direct la fund, fara sa aiba nici cea mai mica tangenta cu zborul. Si alea cateva care se dezasamblau chiar pe rampa si nici nu mai apucau sa fie lansate, adica alea la care am ras cel mai tare. Era ok, da nu cine stie ce, devenea cam repetitiv si de la un moment dat n-am mai fost prea atent la spectacol.

Au fost si niste parasutisti pe-acolo, si aia a fost ocazia pentru prezentatori sa faca un banc de epsilon puncte. (Pentru cei carora le-a explodat o emisfera cerebrala cand au citit cuvantul ala, epsilon e o chestie foaaarte mica.) “Tu ai auzit de saritura base?” “Da, cred ca am mancat odata. E un fel de pizza nu?”. Si rasete si chicoteli. N-am avut cuvinte la faza asta, n-am nici acum cuvinte pentru faza asta. Trebuia sa rad si eu sau ce?

Ne-am gasit distractie alternativa pe-acolo. Am dat cateva mieluri, am si luat cateva. Am jucat “kick the can” cu o cutie de Red Bull, actiune care ne-a scazut IQ-ul cu 50%. Ne-a parut rau ca n-am gasit si o margareta sa jucam “squirt the daisies”. Tudor m-a alergat in timp ce eu ma chinuiam sa beau Cola lui Andres. Teoretic, eu sunt considerabil mai rapid ca el, dar compensa prin faptul ca eu trebuia sa si beau in timp ce fugeam si prin faptul ca el, spre deosebire de mine, era incaltat la ambele picioare. Mi-am rupt o soseta si ma doare piciorul stang, da hai np.

Ne-am carat pe la 4 jumate-5. Teoretic mai era ceva de vazut, dar practic nu. Ultimele momente de vacanta ni le-am petrecut pe Motoare, unde n-am gasit nici perne libere, si nici n-aveam bani de-o bere/cola/apa. Am abservat insa ca sticlele lor de sticla sunt foarte rezistente, avand in vedere ca nu s-au spart cand un angajat ori prost ori putin mahmur a scapat vreo doua pe beton.

Acum gata, incepe urmatorul capitol...

(Si nu, Red Bull-ul nu era gratis, costa 50 de mii. Titlul l-am pus asa doar sa ia ochii.)

a sequel of decay

Vin in fata voastra si zic sus si tare ca nu sunt original. M-am inspirat pentru articolul asta din viata si opera lui Tudor, sunt cam aceleasi idei, numai personajele sunt altele. Dar se potrivea prea bine si n-am putut sa ma abtin... Cateva kile de cenusa-n cap si ma scuzi, frate...

Si incepe.

Sunt un incompetent, n-am fost niciodata in stare sa-mi dau seama cine e cel mai bun prieten al meu. Dintotdeauna am avut o lista de cel putin doua persoane care se bateau pentru aceasta nemaivazuta oanoare. Aici n-o sa-i mentionez pe toti, din doua motive. Unu: nu de-asta m-am decis sa-mi incalc pedeapsa si sa frec putin netul, si doi: nu vreau sa-i dezamagesc pe cei care se considera pe lista si ar descoperi cu stupoare ca nu sunt. Ce vreau eu sa fac aici este sa vorbesc despre doi membri ai listei care m-au cam dezamagit.

Unul este prieten bun cu mine de opt ani. Am trecut prin multe impreuna, am ras si-am plans umar langa umar, stiti faza. Exemple vesele: distrugerile de la Craiova (in special partida de baseball cu sos curry, care a constat dintr-o singura lovitura, dar aia foarte buna, si care a fost urmata de cateva ore de frecat peretii cu o carpa cu Clin); pregatirile cand stateam in ultima banca (facand tot posibilul sa ajungem in ultima banca, mergand chiar pana la a ascunde scaunele din toate celelalte banci ramase libere) si mancam si citeam si faceam misto de toate lucrurile care ne veneau in minte (si chiar si de unele care nu ne veneau in minte); Southparkul vazut pe mobilul tau, la care am ras mai mult decat as rade la moartea lui Guta (“make love..to your ass...” remember Chef?); baschetul unu la unu foaaarte neechilibrat (sau dezechilibrat, cum preferati); loialitatea cu care mergeam pana la baie sau pana la patiserie. Exemplu trist: trezirile dimineata devreme, urmate de cateva ore petrecute in Scarlet facand level si urmarind cu o disperare demna de “300” itemele albastre care picau dupa lupte seculare si multe injuraturi de morti la adresa lagului.

Un fel de prima ruptura intre noi a fost momentul in care eu m-am lasat de WoW si tu nu. Ruptura nu la modul ca ne certasem, ci la modul ca vorbeam mult mai putin unul cu altul, fiindca tu vroiai sa vorbesti despre lumea virtuala si eu nu vroiam deloc sa vorbesc despre lumea virtuala. Cam in acelasi timp eu m-am lasat si de DotA, asa ca nici in Wired la una mica nu ne-am mai vazut. S-a racit legatura.

Cealalta ruptura, daca stau sa ma gandesc, s-a produs la nastere. Adica tie nu-ti place sa-ti petreci timpul in acelasi fel in care imi place mie, motiv pentru care de la sfarsitul lui iunie si pana la inceputul lui septembrie ne-am vazut o singura data. (Celalalt motiv pentru care ne-am vazut o singura data fiind ca tu, in perioadele in care erai in Bucuresti, erai ocupat sa fii GM pe server si nu-mi ziceai ca esti in oras si putem sa ne vedem. Da ma rog, astea-s detalii.)

Rezultatul? Nu prea mai santem ce-am fost inainte.

Al doilea este o persoana foaaarte controversata. Multi se intreaba (sau ma intreaba) de ce naiba mai umblu cu omul asta, de ce-l mai bag in seama, de ce imi mai pasa de el. Raspunsul meu: in primul rand fiindca, dupa toate aparentele, o sa fiu coleg de clasa cu el patru ani si mi-ar fi greu sa nu-l bag in seama chiar daca as vrea asta. In al doilea rand fiindca eu l-am cunoscut mai bine ca voi si am vazut ca poate sa fie si de treaba. Cel putin pe moment, ramane prietenul meu.

Asta nu ma impiedica sa-l critic si sa fiu foarte ofticat pe el pentru anumite lucruri. De exemplu, am avut cosmaruri cand l-am vazut cu o insigna bagata in piele, cu doua bucati de metal infipte in buza de jos si cu niste izolirband (cuvant complicat, il scriu cum se aude) infasurat in jurul gatului. Am vorbit cu el despre chestiile astea, mi-a zis ca asta e el si ca crede ca-l reprezinta. A mai zis ca asa sunt multi punkeri, si asta a fost faza care m-a enervat cel mai tare. Tocmai am scris un articol despre cum nu sunt eu de acord cu traitul in functie de ce asculti, asa ca asta nu era chiar cel mai bun argument pe care putea sa mi-l dea. Si ca tot am ajuns la articolul meu vechi, hai sa mai zic ca la el se referea (era evident, dar poate nu se prinsese), si ca el e cel care nu-mi accepta prietenii care sunt “altfel”. Am vorbit cu el si despre datul in spectacol, si despre faptul ca cand e intr-un grup mare se comporta complet altfel decat cand e doar cu mine, asa ca aici mai mentionez asta “just for the record”, ca un fel de proces-verbal (da da, e cu liniuta, am invatat chestii interesante anu asta la romana).

Colega, ce sa-ti zic... Nu erai asa chiar de la inceput, deci poate-ti revii. Dupa cum vezi, si intre noi s-a racit putin legatura, nu numai intre mine si tipul din prima jumate de articol. Depinde de tine daca revine totul la normal si ramanem prieteni buni. Nu de alta, dar cu tine asa nu prea mai accept sa fiu vazut pe strada...

Puteam sa fiu si mai dur, dar n-am fost. Pentru aprofundarea subiectului si pentru un eventual consens sunt oricand disponibil.

selling out

Inainte de plecarea la Predeal aveam una din multele mele discutii cat de cat serioase cu theg. Facand o usoara legatura cu un articol mai vechi de-al meu, el vorbea despre fanaticii “baieti de cartier” care se chinuie sa-si traiasca viata “dupa blocuri”, la fel ca idolii lor de la BUG Mafia. Zicea ca acesti pseudo-smecheri de strada nu realizeaza un lucru evident: ca cei de la BUG Mafia au inceput de mult sa se scalde in bani si sa nu mai aiba nici o tangenta cu “blocurile gri” despre care canta. Fanii sunt, deci, mai inraiti in acest concept chiar si decat cei de la care l-au invatat, sunt mai inraiti decat e sanatos. Mai zicea theg ca nu poti sa faci bani din rap atata timp cat canti din suflet si de placere, iar daca faci totusi bani e semn clar ca vrei numai sa te vinzi si nu crezi cu adevarat in ceea ce canti.

Mai tarziu ma gandeam la chestiile astea si mi-am dat seama ca partea cu “vandutul” e valabila nu numai in rap, ci in toate genurile muzicale care sunt, la origini, bune de ceva. (Adica scot din discutie genurile care sunt din start comerciale si nu au nevoie de un declin ca sa se prosteasca.) La inceput canti cu pasiune, canti pentru ca asta-ti place sa faci. Te cunosc foarte putini, dar cei care au auzit de tine te apreciaza sincer. Ai o perioada in care canti numai muzica de calitate, albumele de debut sunt geniale. Apoi incep sa curga banii cacalau, iar tu iti bagi picioarele in fanii tai vechi si incepi sa canti pentru masa populatiei. Nu conteaza ca fanii adevarati sunt dezgustati de tine, nu conteaza ca muzica ta nu mai are nicio valoare, nu conteaza ca iti incalci toate principiile. Conteaza ca ai aparut in nustiuce revista mondena, conteaza ca ai ditai vila, limuzina si garda personala. Conteaza ca toata lumea vorbeste despre tine.

Declinul gothic metal-ului a inceput prin 2000 cu Theatre of Tragedy. Baietii s-au decis sa renunte la atmosfera mistica dar foarte calmanta, la instrumentele clasice si la doua voci aproape imposibil de egalat. Au introdus elemente din muzica electronica si un beat de discoteca peste ceva care se vroia metal. Odata cu albumul “Musique” din 2000 Theatre of Tragedy vinde mai bine.

A urmat Tristania, care este si va ramane formatia mea preferata datorita albumelor “Widow’s Weeds” si “Beyond the Veil”. In 2002 Morten Veland pleaca la Sirenia, iar Tristania scoate un album mediocru, care incearca in zadar sa copieze muzica de pe “Beyond the Veil”. Apoi se schimba la randul ei si adopta un stil mai usor de inghitit. Fara growling, fara vioara, fara atmosfera de nesiguranta si izbucnirile neasteptate. Mai pe scurt, fara tot ce-i scotea in evidenta. Si-au castigat un public nou, mult mai larg si mai usor de multumit decat cel vechi.

Nightwish, cea mai cunoscuta dintre formatiile de gothic metal. Albumul “Once” din 2004 este un monument, un ideal, este unic in lume... NOT. Pentru mine “Once” inseamna un bass foarte repetitiv, o Tarja care si-a pierdut aproape complet vocea si doua single-uri care ma fac sa-mi dau pumni in cap. “Nemo” si “Wish I Had an Angel” sunt melodii de top40, nu de Nightwish. Cel mai apreciat album al lor este cel care se indeparteaza cel mai mult de muzicalitate si originalitate.

Gothic metal este un gen “de nisa”, care nu place multor oameni. Este, iar, un gen de muzica din care nu poti sa faci bani atata timp cat il canti ca lumea. Formatiilor nu le pasa de mine, fiindca s-au ales cu multi altii. Dar mie-mi pasa, fiindca eu nu raman cu nimic. Toate formatiile pe care le-am mentionat aici erau unice si nu mai gasesc altele ca ele. Acum sunt toate la fel si seamana cu inca vreo cateva zeci.

Eh, ma obisnuisem relativ usor cu ideea declinului, ascultam albumele mai vechi si nu comentam. Dar e cu totul altceva cand caderea libera are loc chiar sub ochii tai. Eu ascult gothic nu de mult, am inceput dupa ce Theatre of Tragedy, Tristania si Nightwish s-au terminat. Am fost mult mai afectat de ce s-a intamplat dupa ce eram deja fan gothic.

Morten Veland avusese succes cu Sirenia: doua albume foarte misto in trei ani. In 2007 Sirenia se ia dupa Theatre of Tragedy si baga elemente techno peste metal. Asta, cuplata cu noua solista care-mi aduce usor aminte de Madonna (scuze daca i-am gresit numele, chiar n-am avut curiozitatea sa ma uit cum se scrie), au dat un album sub orice critica. Si un stil din care nu te poti intoarce la ce-ai fost. Si hohote de plans din partea fanilor ca mine. Aveam un respect imens pentru Morten Veland, omul care scrisese muzica de pe patru albume care ma lasa chiar si acum cu gura cascata. Tot respectul a disparut in primavara asta, Morten Veland nu mai e nimeni pentru mine.

Una singura dintre formatiile mele preferate a supravietuit in timp. Therion au reusit performanta de a scoate, in mai putin de 20 de ani, peste 10 albume, toate complet diferite unul fata de altul, toate geniale si pe placul fanilor vechi. In 2007 a aparut “Gothic Kabbalah”, pe care nu prea stiu cum sa-l calific. Inseamna pentru Therion cam ce au insemnat “Load”/”Reload” pentru Metallica: o schimbare in rau a stilului, fara sa poti spune exact care e problema. Pur si simplu nu suna la fel de bine ca inainte. Albumul nu e prost, dar nici genial nu mai e, si e cu siguranta cel mai prost de pana acum. Cu Therion inca mai am sperante, fiindca stiu ca, la ei, schimbarile sunt multe, dese si nu tin mult. Astept sa vad daca macar astia-si revin.

Ca fapt divers, va mai zic ca Tristania, chiar inainte sa o ia pe aratura, au avut o melodie care se chema “Selling out”. Bai frate, parca ati fi facut-o asa, numa de-ai dracu...

afara

Hai ca m-am intors...iar.

Aveam o datorie. Din ziua aia in care curgea cu invitatii la Predeal si nu venea nimeni. Aveam datoria sa va zic ca a fost MULT prea tare, si ca v-ati ratat juma' de viata ca n-ati venit. In primul rand ca e tare sa pleci undeva, oarecum la intamplare, dintr-o inspiratie de moment. "Frate n-ar fi combinatie sa mergem intr-o zi la Predeal, asa, sa plecam cu trenu' de dimineata si sa ne intoarcem seara?" "Ba da, ar fi misto. Ba. Hai maine." "Hai." Si a doua zi se trezesc micutii coaie la 6 dimineata sa prinda acceleratu de 7.

In tren se face misto de orice subiect care-ti vine in minte. In cazul nostru a predominat "Esca..Lada", asta ca sa-l citez pe theg (http://ocsimoron.blogspot.com ). Am ras mai mult de doua ore incontinuu de un singur cuvant: scripca. Si de toate variatiunile pe tema asta: "Pui de scripsor", inlocuitor de "clanta", pana si un banal "scriptumesc" adresat ospatarului care aducea tochitura a starnit hohote nebune din partea unuia si isterice din partea celuilalt.

In tren se iau colegii mai ratati de compartiment de tine ca razi ca animalu si-i deranjezi. La care tu incerci sa te abtii macar cat timp te cearta ei, da nu poti. E suficient sa arunci o privire spre fata contorsionata de ras a celuilalt/celorlalti si izbucnesti. Si razi mai tare ca niciodata. Si omu care te certa se opreste, isi face cruce si schimba compartimentu.

In tren se ia nasu’ de tine ca n-ai poza in carnetu de note, si de unde stie el ca e carnetu tau si nu meritai sa iei bilet cu reducere. Tu esti tot cu gandu la scripca ta, asa ca mai razi si in fata controlorului, ca prea era sumbra atmosfera. Pana la urma te lasa in pace, ca vede ca esti nebun si nu esti responsabil de actiunile tale.

Cobori din tren si vezi un loc misto. Te plimbi prin el, mai faci misto de chestii, mai compari cu ce-ai fi facut daca stateai in Bucuresti (iti vindeai o mana si un picior ca sa mergi la un film si o ora de biliard), te mai opresti pe un colt de gard si te bati cu scuipat, mai spargi o scandura cu picioru, mai pui un pariu cretin, te joci putin cu o pisica moarta si mancata de viermi… Dup-aia te ratacesti prin padure. Mergi prin lanu de urzici si de scaieti, te faci in toate felurile pe picioare, ca deh, aveai pantaloni scurti. Noroc cu betele alea, ca bateam urzicile cu ele. Ne-au salvat viata. Si uite asa te iei dupa sunetul trenului, singurul reper prin padure, si ajungi la calea ferata si inapoi in oras, dupa cateva ore de mers oarecum la intamplare prin locuri relativ neumblate.

Si Mona Musca se baga in viata mea pana si acolo, si-mi zice sa vin cu trenu ala de mai devreme, si uite asa platim la biletele alea de ne-am rupt, si am stat si mai putin la Predeal, si a trebuit sa parasim si betele. “Betele, betele, unde sant betele…”

Seara ajungi relativ tarziu acasa si esti rupt de oboseala, asa ca te culci fara sa-ti scrii impresiile pe blog. Si impresiile bineinteles ca se deterioreaza pana apuci sa le scrii… Si nu le scrii a doua zi, fiindca tresa pleci iar de dimineata.

La tara doar cateva faze memorabile... Vin alb, demisec, Vrancea, 2003. Motanul pe care-l chema “ba”. Dormitul in cort pe furtuna d-aia urata, cu fulgere si tot tacamu. Si inca cateva pe care le-am si uitat. Placut, da nu genial.

Si acu... back in business. Aud zvonuri ciudate, pe care nu-s in stare sa le verific. Dar ma linisteste Haggard-ul de pe fundal. Si ma bucur ca o sa-mi revad colega de banca.

n-asculti justin timberlake? fuck you....

Ascult muzica buna si sunt mandru de mine. Sunt un fanatic, imi ador muzica, eu sunt muzica, m-as fute cu muzica. De cum te uiti la mine iti dai seama carei religii apartin. Nu poti sa confunzi un emo cu un punker sau cu un metalist sau cu un rapper sau cu un hauser sau cu un manelar. Pur si simplu nu poti. Fiecare are grija sa traiasca in spiritul a ceea ce asculta, sa umble numai cu oamenii care sunt exact la fel ca el si sa nu calce nici macar pentru un moment in afara liniei stricte ce demarca genurile muzicale.

Sa zicem ca esti punker. Chiar nu poti sa asculti punk fara sa-ti infigi in piele insigne cu “Punk’s not dead?” si fara sa ai o creasta colorata in rosu, galben si verde, de zice lumea ca esti semafor? Trebuie neaparat sa afle toata lumea care te vede ce asculti? Pe mine, personal, daca ma intrebi ce cred despre pararea oamenilor de pe strada ma apuca o durere intensa chiar sub burta. Atat de mult ma intereseaza pe mine ce credeti voi. N-am nevoie sa imi arunce lumea o privire si sa zica “Uite un gotic”. Fiindca nu SUNT gotic, doar ASCULT gotic. E o mare diferenta.

Chiar, sunt curios. Cati dintre voi si-ar mai fute timpul stand cu mine daca m-as imbraca in negru din cap pana-n picioare, as fi mereu depresiv si as spune lucuri de genul “Ce zi frumoasa… Imi bag pula, de ce eu…?”

Ce ma enerveaza cel mai mult e modul in care decizi daca o persoana e sau nu demna de tine doar intrebandu-l ce asculta. Adica te imprietenesti cu cineva pe care de-abia il cunosti numai fiindca aveti aceleasi gusturi muzicale, si in acelasi timp le faci vant unor prieteni vechi numai fiindca ai aflat, stupefiat, ca asculta altceva decat tine. Sunt mandru sa va zic ca stiu un tip manelar cu care inca ma inteleg ok. M-am cunoscut cu el intr-o tabara, nu l-am intrebat ce asculta. Ne-am inteles bine. Am facut schimb de id-uri. Am vazut apoi ca avea manele la status. “Esti manelar ma?” “Da ma. Vro problema.” “Nu. Eu sant metalist. Ia zi..mai stii faza aia din tabara cand…:))”. Si nici o problema. Fara certuri, fara injuraturi, fara bate si cutite.

Voi ziceti ca nu poti sa fii prieten cu cineva diferit, fiindca are alt mod de viata, rade la lucruri diferite, are alte fitze etc. Pai v-ati gandit vreodata ca si ei se uita la voi la fel de ciudat cum va uitati voi la ei? V-ati gandit vreodata ca, daca renuntati voi la modul extremist de viata si renunta si ei la al lor, nici nu s-ar mai observa diferentele? Dar nu, trebuie ca hainele noastre sa arate cine suntem, trebuie sa vorbim si sa ne comportam cum nici macar nu suntem de fapt, trebuie ca, intr-un mod voit si cu o incapatanare usor bovina, sa marim noi insine diferentele dintre noi. In nici un caz nu-i putem accepta pe ceilalti.

Asta e o discriminare la fel de mare ca rasismul. E tot o marcare a oamenilor pe categorii si duce tot la tratarea diferita a acestor categorii. Nu mai injuram o rasa, injuram un grup de oameni care au alte gusturi ca noi. Nu e, poate, la fel de grav din punct de vedere moral, dar e de zece ori mai penibil.

Poate va intrebati care e problema mea, si de ce imi pasa de toate chestiile astea. Cum sa va explic… pur si simplu ma oftic cand vad cum prietenii mei nu se suporta unii pe altii fara sa aiba vreun motiv serios.

Sincer, ma enervati cu extremismul vostru. Parca as prefera sa fiti niste inocenti ratati carora inca trebuie sa le explice mama ce au intre picioare si la ce se foloseste.

cease-fire

Ieri am facut pace cu syn_ro. Fara sa vreau bineinteles... De unde sa stiu eu ca ma-sa lu Blonda era plecata atunci? Asa ca am pierdut pariul, si pe langa aia 100 de mii pe care nu stiu cand naiba o sa-i dau a trebuit sa renunt la pretentii. A trebuit sa zic "Ozzie". (Io tot Dio ascult mai mult, da hai np.)

S-a intors theg. Mi-a fost dor de tine frate...platonic vorbind, normal. Sa stii ca cat ai fost tu plecat nu m-a mai facut nimeni sa ma inec cu cola de ras. Si nici nu mi s-a mai adresat cu "tinerete". Si nici nu m-a mai amenintat ca ma spune lu Mona Musca daca nu-mi revin din stadiul de porc vicios. (Ba da, hai sa recunosc, aici are si Ana un merit destul de mare... Sa stii ca ma tin de promisiune.)

Sant inca cea mai buna prietena a ta, sa stii, si inca sunt mandru de mine. Chiar daca pastrez urme de oftica si depresie, o sa treaca si alea odata. Corpse bride sa ramai si sunt fericit. Spider piiig, spider piiig, does whatevah spider pig does...

Back pe Motoare, dupa o absenta destul de lunga. A fost tare, in special faza aia cu "jocul de carti intra in categoria jocuri de noroc, deci este interzis la noi pe terasa. V-am mai zis odata, acum ar trebui sa va dau direct afara de aici'. Hai sictir. Nici macar nu jucam poker sau blackjack sau ceva care sa aiba renume periculos. Eram pasnici si adorabili, mai mare dragu sa te uiti la noi. Trebuia sa ne lase sa jucam carti.

Mama cat radeam daca pleca liftu fara sapca lu Boo. Ar fi avut si el o ocazie super buna sa-si cumpere iar una la fel. Pe Cartman si asa nu l-ai gasit inca, asa ca nu era mare pierdere. Ne mai vedem si mai incercam, tot te las la un moment dat fara ea.

Azi ma mai vad cu "ma man theg". Poate reluam vechea noastra pasiune...Parcaaa! eefeeem... Cate planuri aveam noi doi... Mai stii faza cu "the good CD" si "the bad CD"? Ala bun fiind doar o fatada pentru a-l finanta p-ala rau? O yea man, we gotta make that happen.

want a war? got a war

Stimate syn_ro,

Scrisoarea pe care mi-o adresezi este un paradox. O iei ca pe o declaratie de razboi, dar la sfarsit speri ca o sa-mi aduca ganduri pasnice. Deci iti sunt superior cel putin din punctul asta de vedere: nu sunt un retardat care se contrazice singur. (Cu tot respectul frate.)

Apreciez sincer momentele in care ai fost alaturi de mine. Dar si tu trebuie sa apreciezi faptul ca le-am mentionat si pe ele in blog... citeste si tu articolele mai vechi si o sa vezi. Am scris despre serviciul pe care mi l-ai facut, strecurandu-mi marfa de contrabanda in lagarul de langa gara de nord, deschis de Mona Musca.

Am trait multe momente placute impreuna. Berea bauta in metrou in vagonul de langa diriga, calatoria pe jos din Titan pana-n Pantelimon (la multi ani Dinule), baschetul de la Mormoni in ziua in care restul au stat la scoala si si-au rupt picioarele pe teren (la propriu), felul in care ne-am consumat banii de premiu chiar in seara in care i-am luat, mistourile de micutul Miez (negru esti tata..negru si urat)... Si asa mai departe.

Dar felul in care ma sfidezi nu poate fi ignorat. Cu fiecare ocazie incerci sa ma faci sa spun ceea ce nu vreau sa spun, cuvantul care incepe cu "Oz" si se termina cu "zie". Pe moment suntem chit, eu am zis "Oz...zie" odata in Davila, tu ai zis odata "Dio" la telefon cand incercai sa ma pupi putin in cur ca sa-ti accept combinatia. Dar n-o sa se opreasca aici. Ce zici de un "best out of five"? Primul care zice cuvantul interzis de 3 ori pierde..si face cinste cu o grasa.

Si apropo, a fost foarte tare azi, poate ne mai vedem si maine.

Cu o adanca ura si profanare a mormintelor ramurii feminine a familiei tale,
the mattix

o gauffra fericita

Azi am dubii serioase. Gandeste-te putin la situatia asta. Tu esti baiat. Exista o tipa. Tu esti cea mai buna prietena a ei, iar ea e cel mai bun prieten al tau. Tu si tipa respectiva sunteti impreuna. Asta va face pe amndoi si poponari, si lesbiene nu? E aiurea faza. Si ce e cel mai rau e ca tu esti homofob declarat si convins. Ce faci?

Eu, sincer sa fiu, as lasa evenimentele sa se desfasoare. Si nunta o sa aiba loc la anu pe 6 iunie, si Biban o sa fie prezent acolo cu un kil de heroina, si poate il facem si domnisoara de onoare... Si o sa facem cinste cu heriona aia, asa ca trebuie neaparat sa fiti toti prezenti acolo.

Ok, sarind peste aberatiile mele, trebuie sa zic ca mi-a placut filmu aseara. Si avem o lista lunga de chestii de vazut, asa ca o sa se repete destul de des experienta. Poate luam unul si la vila Mimi. Neah, acolo ne descurcam si fara... Trebuie doar sa-mi termin eu colectia.

Asta e un fel de cea mai fericita zi din viata mea. L-am auzit pe rivalul meu de moarte zicand ceva ce nu credeam ca o sa zica vreodata: DIO. Si eu am fost un nesimtit si i-am refuzat propunerea dup-aia... Pardon, nu propunerea, combinatia. Da n-a fost vina mea, a fost a lu Dan Diaconescu si a lu Mona Musca.

Si nu, la LoT tot nu ma duc, chiar daca faza aia cu cadoul de ziua mea mi-ar fi placut mult. Singura problema e ca Mona Musca nu vrea sa-mi faca si ea un cadou de ziua mea.

fuck bill gates

Hai sa transform blogul asta in ceva educativ. Adica sa cititi ce aberez eu aici si sa ramaneti cu o morala sau cu o chestie importanta. Articolul asta incepe chiar cu morala, si anume: nu va atingeti de Windows Vista nici cu manusi chirurgicale si masca de gaze pe fata. Nu e sanatos. Va face rau la organism. Mai precis, va enervati asa de tare ca va creste pulsul, va creste tensiunea si la o adica va plesneste si o vena in creier si muriti.

Asa cum coma alcoolica aste, probabil, cea mai placuta moarte, Windows Vista este, probabil, cea mai neplacuta.

Povestea mea. Am un laptop nou si destul de misto, cu Vista pe el. Incep sa instalez programe. Incepem cu antivirusul nu? Aflu ca Bitdefender 9 e incompatibil cu Vista. Era original, cumparase tata licenta. Licenta mi-am bagat-o in cur si a trebuit sa pun Bitdefender 10, ca e singurul care functioneaza la mine. Bun, acum hai sa pun un Adobe. De cum bag CDul ma anunta ca nu poate sa-l puna. Vista e prea mare si tare pentru Adobeul meu. La fel face si cu Nero. Hai np, folosesc Alcohol in loc de Nero. Instalez Alcohol. Nu comenteaza nimic. Dar dupa ce l-am instalat da o eroare grava si face crash. Ii dau restart, face crash din nou. Si tot asa. Nu mai merge. Trebuie reinstalat Widowsul.

Si nu era virusat Alcohol si n-avea nicio problema. Pe calculatorul vechi cu XP il instalasem de pe acelasi CD si l-am folosit fara probleme vreun an asa.

Nu vreau sa pun tot Vista, ca m-am enervat deja. Hai sa scot de la naftalina CDurile vechi cu XP. Instalez XPul, nicio problema. Priveliste placuta, mi-a fost dor de el. Merge si mai repede ca Vista, de exemplu un restart ii ia de 3 ori mai putin. Descopar acum ca driverele laptopului meu nu pot fi instalate decat pe Vista. Adica daca vreau XP, o sa-l am, dar fara sunet, video, net etc. Dau cu pumnu in perete, inca mai am vanataia. Injur mult si tare, vine mama sa ma intrebe ce s-a intamplat.

Asa ca sterg XPul si pun la loc Vista. Si ma descurc eu cumva fara programele cu care m-am obisnuit si cu un sistem de operare care merge de parca ar fi jumate adormit, jumate beat.

Te iubesc Bill Gates. Hai sa ne futem, vrei?

born again

Back. Dupa doua saptamani. De unde sa incep?
Am fost la Buzau. Locul unde ne-a luat politia datele pentru simplul motiv ca stateam pe jos. Locul unde am inceput sa vibrez (la propriu). Locul unde am spus cuvantul "Paraschiv"de 200 de ori intr-o singura seara (si, in cele din urma, Paraschiv a iesit afara). Locul unde am facut cinste cu cas si mi s-a facut cinste cu urda. Locul unde am simtit atingerea Cezarei in cerul gurii si am savurat modul in care ma pisca pe limba. Locul in care am experimentat cu smarcaz. Locul in care umblam noaptea dupa bere si cartofi prajiti si ne speriam de caini. Orasul a carui populatie a crescut de trei ori odata cu venirea noastra. Orasul ale carui gusturi muzicale au fost de trei ori mai bune odata cu venirea noastra. Locul unde am dormit mai mult pe parchet si in tribune decat in pat. Locul unde am prins oameni si i-am batut cu o blana de la pat. Locul unde am invatat ca "da di ce" poate tine locul uni raspuns complex. Locul unde am invatat semnificatia expresiei "sa fie bautura in jurul meu si eu sa nu ma imbat ca porcu".
Nu in ultimul rand, locul unde am cunoscut o groaza de oameni de treaba.
Bucurestiul e acelasi. Cu cateva mici schimbari. Am devenit cea mai buna prietena a cuiva si sunt foarte mandru de mine. Am trecut prin zece minute de dezvaluiri intense si dureroase (adica ar fi fost dureroase daca nu eram toti usor anesteziati). Am trecut pe la sectia 3 de politie de mai multe ori decat e sanatos, dar din motive foarte sanatoase. Am descoperit ca inca exista CECuri... credeam ca au ramas o legenda, la fel ca sapunul Duru sau ca tigarile mai proaste decat Carpati. Am primit o jucarie noua pe care o ador, dar cu care nu m-am obisnuit inca.
A, si pana nu uit. Angajatii de la Lunnet sunt niste semiretardati mahmuri care inca nu au descoperit butonul verde de la telefon.
Un ultim cuvant: DIO

how i need it...

Azi noapte, trei norocosi inotau prin multime, prin frenezie, prin penibil si prin... bere. Erau fericiti, tinand comoara in mana si vorbind despre Gelu, Glad si Menumorunt. Ar fi trebuit sa fiu eu al patrulea, dar n-a fost sa fie. Eu am stat acasa, auzind din jumate in jumate de ora stiri despre ei trei. Auzeam cum Tudor impingea cu toata forta si greutatea lui dar nu se clintea nimeni. Auzeam cum lumea era atat de disperata sa puna mana pe carte incat punea piedici doar de oftica. Auzeam cum era sa va pisati in punga cu cartile pentru care aproape ca va daduseti vietile.
Ii vad acum pe unii care au la status citate din capitolul zece. Deja frate? Eu nici macar n-am apucat s-o ating. Din fericire, Boo imi va strecura azi un "obiect al muncii" in inchisoare. O sa fiu si eu fericit si o sa le fac si eu pofta la altii.
Am ramas, oricum, marcat de faptul ca nici la lansarea asta n-am putut sa ma duc. Ma intreb cate sacrificii o sa trebuiasca sa fac ca sa pot sa merg la concertul Lake of Tears din 8 septembrie. Probabil ca pot sa fac oricate si tot n-o sa merg. Dar o sa incerc. Pentru Lake of Tears si al lor "Raven Land" as plati oricat, as face orice serviciu, mi-as linge pana si talpa... Incaltat, descaltat, cum vreti voi.
Va sunt dator, voua, celor trei. Filozoful din mine va iubeste. Si... Gabi, crede-ma ca te bucuri de toata compasiunea mea. Realizez ca nu-ti e deloc usor. Transmite-le, te rog, toate cele bune lui Gelu si... am uitat cum o cheama. Mai bine ca am uitat, ca altfel te suparai pe mine ca am spus numele intr-un loc public.
Azi si maine nu mai mai vede nimeni la fata, ca o sa fiu ocupat. Pana nu termin cartea asta nu mai ies din casa.

harry potter si ordinul pedofilului

Eram azi intr-o statie de troleu pe Pache. Vroiam sa iau 79le, da nu oprea acolo. Il intreb pe un tip unde opreste. Dupa un minut de gandire intensa (aprope se scremea) si vro 20 de "hmmm" imi raspunde: "Cred ca nu aici." Am inceput sa rad si i-am zis ceva de genul "No shit", apoi am mers mai departe.
Omul chiar o fi avut impresia ca ma ajuta, saracul. Aceeasi impresie cred ca au avut-o si alea doua profe de la intalnirea din Sava. Simplul fapt ca am ras mult acolo nu mi se pare un motiv suficient de bun ca sa ma trezesc la 8 dimineata. Frate, totusi, unii sant ocupati noaptea (ahem), ore mai normale nu stiti?
Bai Lics, iti uitasem fata. Iti uitasem bancurile. Uitasem frenezia care te apuca cand te apropii
de mancarea de la cafece. Uitasem pana si faza cu "Luati carne d-aici". Ma bucur sincer ca azi
am fost mai important pentru tine decat Naparca, level patruzesinustiucat human paladin si ca
te-am mai vazut cu ocazia asta. Inca odata mi-ai dat clasa. Cum sa nu stiu faza cu sucul? Noob sant.
Alt film de calitate indoielnica... Numa d-astea am vazut in ultima vreme. Ma bantuie amintirea Ursulei, si n-o sa uit niciodata ziua aia. La fel o sa ma bantuie da azi inainte imaginea lui Remus Lupin dezvirginand un baietel de opt anisori. Prietenii stiu de ce.
Una peste alta, azi a fost o zi tare. Am demonstrat o chestie: ca doi tipi nu trebuie neaparat sa fie la fel ca sa fie prieteni buni. Adica... cred ca am demostrat-o. Branzei imi va arata daca am dreptate.
In seara asta ma pregatesc sufleteste pentru lansare. Sper sa fie misto, desi, ce ironie, n-o sa ma duc...

vai de voi

Cica regulile sunt facute pentru a fi incalcate. Ba nu. Regulile sunt facute ca sa razi de ele pana nu mai poti.
Stateam azi noapte in pat si radeam, da' radeam asa de tare incat credeam ca o sa vina mama de la ea din dormitor sa vada daca n-am febra. Se cutremura patul cu mine, sincer. Radeam de astia care organizeaza olimpiada de stiinte. Cica sa facem noi rost de truse de disectie si sa mergem cu ele la buzau. A, si un halat alb, uitasem.
In primul rand, eu habar n-am ce contine o trusa d-asta si de unde sa fac rost de ea. Da' hai ca se rezolva, ca e mama doctorita si sigur are niste prieteni chirurgi.
In al doilea rand, tocmai ne-ati spus, in felul asta, ce o sa avem de facut la proba. V-a scapat porumbelul sau asta era si ideea?
In al treilea rand, inca ma apuca un fior de ras cand ma gandesc ca aveti tupeul sa ne lasati alea cinci zile singuri in tren si in camere cu truse de disectie la noi. Oare ce o sa se intample cand un copil d-asta inocent dar cu probleme psihice observa magnetul din venele lui care atrage bisturiul? Sau cand un fraier care n-are ce face (uite de exemplu eu) se gandeste la o gluma proasta care implica, printre altele, un coleg de camera si un obiect ascutit ales la inspiratia momentului?
Treaba voastra, frate... Nu numai ca va asumati niste riscuri, dar mai si rade toata lumea de voi. Si cu curu' radem, va facem de tot rahatu, dam cu voi de pamant... Si, hai sa fim sinceri, o meritati.
A, si pana nu uit... Mada, m-ai facut cu 10% mai trist... Dar, oarecum, te inteleg. Adica incepe si mie sa-mi fie rusine ca ma duc la o chestie organizata de niste ratati care ne pun sa ne cumparam truse de disectie.
Hai ca poate te razgandesti.

the end of this chapter

Nu pot sa zic ca sunt mandru de ultimele saptamani. S-au intamplat, oarecum fara voia mea, niste lucruri care incepusera sa ma depaseasca. Voi toti imi ziceati sa am grija de ce fac, dar eu nu intelegeam la ce va referiti...
Acum am inteles. Acum, dupa incidentul foarte nefericit care implica Cismigiu, Motoarele si pasajul de la universitate, m-am speriat si eu. Mi-am dat seama ca nu imi sta in fire sa fac asa ceva... si chiar nu-mi sta.
Stiti unde e problema? Eu urat rau de tot faptul ca v-am mai promis in cateva randuri ca ma opresc si nu m-am oprit. Deci inteleg foarte bine de ce unii dintre voi nu ma mai cred acu. Ce pot sa zic? Ar trebui sa va multumesc. Fiindca voi ma motivati. Ma faceti sa-mi doresc momentul ala in care o sa realizati ca chiar m-am tinut de cuvant si m-am schimbat, si eu o sa vin la voi si o sa va zic, plin de mandrie, "Up yours!" Continuati sa ma tachinati cu tot ce s-a intamplat de cand a inceput vacanta asta, ca imi face bine.
Imi cer scuze fata de Sonata Arctica fiindca le folosesc un titlu de mare valoare si inspiratie, dar chiar se potriveste cu situatia.
Si gata cu asta. Urmatoarele subiecte o sa fie mai vesele.